Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat marţi, cu ocazia vizitei pe şantierul Autostrăzii Transilvania, că va cere reprezentanţilor companie Bechtel garanţii că tronsonul Cluj-Borş al Autostrăzii urmează a fi finalizat până în 2012.
"Vrem
să ştim cu siguranţă că până în 2012 vom avea în mod sigur finalizată
porţiunea din Autostrada Transilvania de la Cluj până la graniţă la
Borş", a declarat marţi ministrul transporturilor.
Acesta
a mai spus că pe parcursul zilei de marţi (n.red. 20 ianuarie) va avea
o serie de întâlniri cu reprezentanţii companiei Bechtel unde va ridica
câteva probleme legate de stadiul lucrărilor la Autostrada
Transilvania. Printre acestea, ministrul Berceanu a amintit că va
solicita un răspuns legat de întârzierea lucrărilor la autostradă deşi
statul român a plătit până în prezent o sumă de 624 milioanme de euro.
De
asemenea, Radu Berceanu a mai spus că vrea să ştie când vom avea
disponibilă o porţiune utilizabilă din Autostrada Transilvania şi care
ar putea fi aceea. Totodată, ministrul Berceanu a declarat că statul
român are o datorie de 77 milioane de euro faţă de Bechtel pe care îi
va plăti, deşi compania susţine că are de recuperat 137 milioane de
euro.
Autostrada
Transilvania (415 km) parcurge ruta de la nord-vest de la Braşov până
la Oradea, la graniţa cu Ungaria şi va trece prin Braşov, Făgăraş,
Sighişoara, Târgu Mureş, Cluj Napoca şi Oradea. Contractul de
proiectare şi execuţie a lucrărilor a fost semnat în decembrie 2003
între Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România
(CNADNR) şi Bechtel International (USA).
În
februarie 2006, în urma renegocierii contractului, a fost prelungit
termenul de finalizare din decembrie 2012 pentru decembrie 2013.
Proiectul este împărţit în opt tronsoane. În iunie 2004 lucrările au
fost demarate simultan pe două dintre acestea - 2B Câmpia Turzii - Cluj
Vest (Gilău) şi 3C Suplacu de Barcău - Borş.
Elicopterul Realitatea TV a survolat în urmă cu câteva zile tronsonul
de autostradă realizat până acum de firma Bechtel. Este vorba de
tronsonul Gilău-Câmpia Turzii din judeţul Cluj.
În această vară, a început construcţia a 23 de
kilometri şi s-a lucrat la fundaţia autostrăzii. Pe unele porţiuni,
care însumează zece kilometri, au fost turnate deja mai multe straturi
de asflat, însă nu şi cel final - adică cel de uzură. Teoretic, odată
asfaltat, tronsonul ar putea fi dat în folosinţă. Doar teoretic însă,
pentru că porţiunea nu are până acum căi de acces. Pentru acest lucru
ar trebui făcute exproprieri, relocate conducte de gaz, apă şi cabluri
de electricitate. Ministerul Transporturilor nu are bani să suporte
exproprierile. 81 de milioane de lei ar trebui să meargă către
proprietarii din zona autostrăzii.
O altă autostradă, tot în lucru, este cea care ar trebui să lege
Capitala de Braşov. Lucrările au fost demarate deocamdată doar pe
tronsonul Bucureşti-Ploieşti.