Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, l-a demis marţi pe directorul general al Aeroportului Otopeni, Sorinel Ciobanu, numit în funcţie săptămâna trecută, înţelegând că social democraţii i-au retras sprijinul.
"Berceanu
a trimis vineri către Nica (Dan Nica, ministrul Adimistraţiei şi
Internelor, şi cel care s-a ocupat în mod direct de promovarea
propunerilor PSD pentru ocuparea funcţiilor de conducere ale
instituţiilor pentru care responsabilitatea îndeplinirii Programului de
Guvernare revenea PSD, conform Protocolului „Parteneriatului pentru
România” PD-L - PSD, n.r) o scrisoare prin care îi spunea că hârtia de
la PSD cu propunerea de numire a lui Ciobanu la şefia aeroportului
Otopeni are semnătura lui Geoană şi că aşteaptă până luni, în cadrul
şedinţei de coaliţie un răspuns scris din partea social democraţilor.
Din moment ce nu s-a primit un astfel de răspuns, ministrul
transporturilor a tras concluzia că PSD îşi retrage sprijinul pentru
Ciobanu şi prin urmare l-a demis", au declarat surse din
minister.
"La
întâlnirea coaliţiei de luni, 22 iunie, ora 9.00, aştept din partea PSD
o poziţie scrisă privind menţinerea sau nu a susţinerii pentru domnul
Sorinel Ciobanu. În lipsa unei astfel de poziţii scrise, voi considera
că PSD şi-a retras această propunere şi îl voi demite pe d-l Sorinel
Ciobanu", se arată în scrisoarea trimisă de Berceanu către Nica.
Ciobanu
a fost numit săptămâna trecută în funcţia de director general al
Aeroportului Internaţional "Henri Coandă" (Otopeni). Acesta a fost
trimis în judecată în 2008 pentru un prejudiciu de patru milioane de
euro în urma unui schimb de terenuri. Dosarul în care este inculpat
Sorinel Ciobanu are termen de judecată pe 25 iunie la Curtea de Apel
Bucureşti.
Procurorii
DNA îl acuză pe Sorinel Ciobanu, alături de alte cinci persoane, că a
adus societăţii un prejudiciu aeroportului Băneasade peste patru
milioane de euro, după ce a aprobat un schimb de terenuri între
aeroport şi o persoană fizică, prin care a primit un teren în Voluntari
în locul unuia cu aceeaşi suprafaţă, în zona Băneasa.
"Am
auzit că a fost trimis în judecată, dar este răspunderea PSD. Nu pot să
decid în legătură cu semnele de întrebare, iar cei care l-au propus
cred că au făcut analizele. Eu m-am uitat la CV şi este un om
calificat", declara ministrul transporturilor Radu Berceanu la
conferinţa de presă care anunţa numirea lui Ciobanu la şefia
aeroportului.