Dictatorul fascist Benito Mussolini a avut o scurtă carieră de spion în solda serviciilor britanice de informații, care îi plăteau echivalentul actual al sumei de 6.400 de euro pe săptămână, scrie The Guardian.
În 1917, pe atunci jurnalist, în vârstă de 34 de ani, Mussolini a fost recrutat de MI5 pentru a face campanie în favoarea menținerii Italiei alături de aliați în Primul Război Mondial, potrivit cotidianului, care îl citează pe Peter Martland, un istoric de la Universitatea Cambridge.
"Cel mai puțin de încredere aliat al Marii Britanii în timpul războiului era Italia, după retragerea din conflict a Rusiei revoluționare", a explicat istoricul. "Mussolini era plătit cu 100 de lire pe săptămână, începând din toamna lui 1917 și timp de minim un an, pentru a desfășura o campanie pro-război", a adăugat el. Este vorba despre echivalentul a circa 6.400 de euro.
Plățile au fost autorizate de Sir Samuel Hoare, deputat britanic și reprezentant al MI5 la Roma, care a menționat în memoriile sale, în 1954, recrutarea lui Mussolini de către serviciile britanice. Însă detaliile financiare au fost descoperite de Martland analizând documente ale lui Hoare.
În afară de publicarea unor materiale în favoarea războiului în ziarul Il popolo d'Italia, Mussolini i-ar fi spus celui care l-a recrutat că putea să trimită veterani italieni pentru a bate manifestanții pacifiști.
"Erau mulți bani pentru un jurnalist pe atunci, dar, comparativ cu suma de patru milioane de lire pe care Marea Britanie o cheltuia zilnic pentru război, era doar o picătură", spune Martland. "Nu am nicio dovadă, dar cred că Mussolini, care era cunoscut drept un vânător de fuste, a cheltuit mare parte a banilor pe amantele sale", a adăugat istoricul.