Candidatul PRM, George Becali, a declarat, duminică, la ieşirea de la vot, că a venit la urne cu gândul de a deveni europarlamentar şi că e convins că va ajunge în PE, susţinând că alegerile reprezintă o miză pentru el deoarece, \"de mâine\", va putea pleca \"în Europa, cu copiii, în vacanţă\".
"Eu nu cred că suntem cetăţeni europeni pentru că în Europa e
democraţie, nu la noi unde tâlharii se plimbă liniştit pe stradă iar eu
nu am voie să ies din Bucureşti. Eu nu îmi pun speranţa în aceste
alegeri pentru că în România mai durează ca să fie democraţie, între 15
şi 20 de ani", a spus Gigi Becali, al doilea pe lista PRM, pentru
europarlamentare.
Becali crede că prezenţa la vot va fi de 25%, ceea ce ar avantaja
PRM. "E bine, pentru că nucleul PRM-PNG iese mereu la vot, iar eu mâine
voi fi europarlamentar. Aceste alegeri reprezintă o miză pentru mine,
pentru că de mâine voi putea să plec în Europa, cu copiii în vacanţă",
a spus Becali.
Gigi Becali a făcut referire şi la Elena Băsescu, despre care a spus că ar
fi potrivită pentru postul de europarlamentar, dar că nu crede va obţine nici
măcar 1%, pentru că "nu a avut parte de organizare".
Întrebat despre posibile fraude electorale, Becali a spus că a avea
astfel de informaţii "înseamnă că ştii clar". "Clar că pe la ţară sunt
procese verbale, dar nucleul nostru va ieşi la vot şi chiar dacă ei vor
încerca, nu vor putea să ne împiedice. Suntem europeni, dar procurorul
arestează pe cel de-al doilea om din România în sondaje", a mai spus
Becali.
Când a plecat de acasă spre secţia de votare, Becali a fost aşteptat de
două femei care i-au cerut ajutorul. Una cu probleme la picior şi una
cu o fetiţă în spital. Becali a deschis geamul maşinii şi a stat de
vorbă cu ele.
În momentul în care a intrat în secţia de votare, Becali a întrebat
"cum stă PRM la voturi". În cabină, Gigi Becali s-a enervat că ştampila
nu avea tuş şi a ieşit să ia altă ştampilă, cu buletinul de vot
desfăcut. O persoană din secţia de votare i-a atras atenţia în legătură
cu acest lucru, moment în care Becali a zis: "Gata, îl închid". Becali
a votat la Şcoala din Pipera, în jurul orei 10.50.
La alegerile pentru Parlamentul European au depus liste de candidaţi
şapte formaţiuni politice, iar în cursă au intrat şi doi candidaţi
independenţi.
Astfel, la scrutin au participat candidaţi ai PD-L, PSD+PC, PNL, UDMR,
PNŢCD, PRM şi ai Forţei Civice. Cei doi candidaţi independenţi au fost
Elena Băsescu şi Pavel Abraham.
România a trimis în Parlamentul European 33 de reprezentanţi pentru un mandat complet, de 5 ani.