Preşedintele Traian Băsescu a declarat că ieşirea PSD din Guvern a venit pe fondul nevoii lui Mircea Geoană de o polarizare puternică pentru a intra în turul doi al alegerilor prezidenţiale şi a ironizat "predarea de ştafetă" de la Ion Iliescu la "omul care vrea să aducă schimbarea".
Întrebat de ce nu l-a păstrat pe Dan
Nica în Guvern pentru a evita criza politică actuală, şeful statului a
explicat că PSD a dorit să părăsească guvernarea pentru ca
prezidenţiabilul acestei formaţiuni să poată intra în turul doi al
scrutinului pentru Palatul Cotroceni.
Băsescu a arătat că, dincolo de hotărârea "extrem de severă şi
nenegociabilă" a premierului Boc de a-l revoca pe ministrul Dan Nica,
PSD a ieşit de la guvernare pentru că Mircea Geoană avea nevoie de o
polarizare foarte puternică pentru a putea intra în turul doi al
prezidenţialelor.
Băsescu: Mircea Geoană avea nevoie de o polarizare foarte puternică pentru a
avea şanse să intre în turul doi
"Niciun prim-ministru nu ar fi tolerat ce ştia că se întâmplă în
spatele ministrului Nica. Nu vreau să arunc o anatemă
nejustificată, ministrului Nica nu i se reproşază implicarea în ceva
ilegal, ci neimplicarea în a stopa ceva ilegal despre care ştia", a
explicat Băsescu, arătând că nu a reacţionat foarte repede la
solicitarea lui Emil Boc tocmai pentru că a realizat că astfel ar fi
creat condiţiile pentru ca PSD să acţioneze în direcţia în care voia.
"Mircea Geoană avea nevoie de o polarizare foarte puternică pentru a
avea şanse să intre în turul doi, altfel nu intra, intra Crin
Antonescu", a subliniat Băsescu.
Preşedintele nu regretă "nefericita alianţă" cu
PSD, pentru că nu avea o altă opţiune la momentul respectiv.
Preşedintele a subliniat însă că nu a discutat, la formarea alianţei cu
PSD, cu Ion Iliescu, Hrebenciuc sau Vanghelie, ci cu Geoană, Sârbu şi
Mitrea, însă aceştia au recuperat apoi puterea în partid şi l-au luat
pe Mircea Geoană în "custodie". "De altfel, domnul Iiescu i-a şi predat
ştafeta omului care vrea să aducă schimbarea. Ce să schimbe, pe Băsescu
cu Iliescu? Nu merge", a spus şeful statului.
Băsescu susţine că nu va încheia înţelegeri cu perdanţii din turul I
Şeful statului a susţinut că nu va încheia alianţe electorale pentru a
obţine susţinere suplimentară pentru turul II al alegerilor
prezidenţiale şi a susţinut că va încerca să nu suprapună campania
pentru un nou mandat cu cea pentru referendumul privind Parlamentul
unicameral.
Băsescu a spus că nu va încheia înţelegeri cu perdanţii din turul I.
"În 2000, când am intrat în turul II cu Sorin Oprescu pentru Primăria
Capitalei, am fost întrebat cu cine fac alianţă şi am spus că îi iau ca
aliaţi pe bucureşteni. Acum îi voi lua ca aliaţi pe români, voi evita
să creez obligaţii între turul I şi turul II", a spus Băsescu.