Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Băsescu: Obiectivul României este ca NATO să-şi menţină neutralitatea politică faţă de Kosovo

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că obiectivele urmărite de România în cadrul Summitului NATO vizează, în principal, zona Balcanilor de Vest şi menţinerea declaraţiilor adoptate anul trecut la Bucureşti în legătură cu parcursul euroatlantic al unor state din regiune.

Foto: NewsIn
Foto: NewsIn
Preşedintele Traian Băsescu a prezentat, vineri, la Aeroportul Henri Coandă, mandatul cu care România va merge la Summitul NATO de la Strasbourg şi Kehl, la care vor participa, în plus faţă de statele care au luat parte la Summitul NATO de la Bucureşti, Albania şi Croaţia, în calitate de membre cu drepturi depline.

"Obiectivele noastre vizează în mod deosebit regiunea, ne continuăm obiectivele pe care le-am avut şi la summitul de la Bucureşti", a  precizat Băsescu. Şeful statului a explicat că în ultimele două săptămâni s-au făcut eforturi diplomatice formidabile, atât la nivelul  Ministerului de Externe, cât şi la nivel de şefi de stat şi de guvern, cu care a existat un dialog intens, pentru ca România să aibă obiectivele incluse în documentul final al Summitului.

Astfel, în ceea ce priveşte Balcanii de Vest, obiectivul României este ca declaraţia Summit-ului să continue să încurajeze aspiraţiile euroatlantice ale Muntenegrului şi Bosniei-Herţegovina. Băsescu a arătat că  menţinerea uşii NATO deschise pentru cele două state consolidează parteneriatului pentru pace.

Un alt obiectiv enunţat de şeful statului este ca Alianţa "să-şi menţină neutralitatea politică faţă de Kosovo". "Nu ne dorim un angajament politic, ci doar unul militar al Alianţei în ceea ce priveşte Kosovo", a precizat Băsescu.

Mandatul cu care România merge la Summitul NATO în ceea ce priveşte Serbia vizează continuarea demersului început anul trecut, la Bucureşti, astfel ca în declaraţia finală a summit-ului să existe un mesaj de deschidere pentru accesul Serbiei în structurile euroatlantice.

Un alt obiectiv important pe care şeful statului îl va urmări în cadrul Summitului vizează regiunea Mării Negre.

Tot un obiectiv ce vizează regiunea Balcanilor este menţinerea, de către Aliaţi, a angajamentelor făcute la Bucureşti faţă de Ucraina şi Georgia, "cu precizarea foarte clară că cele două ţări trebuie să parcurgă conştiincios procesele de reformă şi criteriile care trebuiesc îndeplinite în vederea accesului în Alianţă".

În obiectivele României intră, potrivit preşedintelui, şi angajamentul NATO pentru protejarea infrastructurilor energetice,

Băsescu a explicat că, la încheierea Summitului vot fi adoptate trei documente: Declaraţia Summitului, în care România doreşte introducerea temelor enumerate de şeful statului, o Declaraţie pentru Afganistan, iar un al treilea document va fi o Declaraţie asupra securităţii Alianţei.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro