Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Băsescu către Paleologu: Te-ai lipit de o nouă pleaşcă!

Preşedintele Traian Băsescu a glumit, luni, cu ministrul Culturii Theodor Paleologu, spunându-i că "s-a lipit de o nouă pleaşcă", şeful statului referindu-se la atacurile preşedintelui PNL Crin Antonescu lansate la adresa ministrului democrat-liberal.

FOTO: NewsIn
FOTO: NewsIn

Prezent la Palatul Cotroceni pentru a semna un protocol de cooperare culturală şi ştiinţifică pentru anii 2009-2012 cu Iordania, ministrul Culturii Theodor Paleologu a fost întâmpinat de şeful statului cu o glumă pe seama schimbului dur de replici dintre ministru şi liderul liberal Crin Antonescu. "Te-ai lipit de o nouă pleaşcă!", i-a spus Băsescu lui Paleologu, folosind, în glumă, un termen folosit de ministru în cadrul unei dezbateri desfăşurate pe 26 februarie. Atunci, Paleologu spusese că PD-L îşi datorează succesul preşedintelui Traian Băsescu, despre care a spus că este "o pleaşcă ce nu se mai întoarce aşa uşor".

Paleologu a spus, ulterior, că "noua pleaşcă" la care a făcut referire Băsescu, luni, este preşedintele PNL Crin Antonescu, cu care ministrul a avut, în ultimele zile, un schimb acid de replici.

Prezent sâmbătă la Conferinţa tineretului liberal, Crin Antonescu l-a dat pe ministrul Culturii drept exemplu de servilism în politică, făcând referire la discursul pe care Paleologu l-a susţinut pe 26 februarie, atunci când l-a caracterizat pe Traian Băsescu în termeni elogioşi.

"În momentul în care un om de cultura, de pregătirea, cu şansa lui Theodor Paleologu, se cufundă în servilismul de a declara zilele trecute că, şi dacă s-ar naşte din nou Ionel Brătianu, nu ar avea nicio şansă în faţa lui Traian Băsescu, te ia jalea", a comentat, sâmbătă, Antonescu.

Paleologu a răspuns, duminică, criticilor care i-au fost aduse de preşedintele PNL şi a spus că acesta s-a grăbit să arunce cu noroi înainte de a se informa corect asupra spuselor sale. El susţine că afirmaţia potrivit căreia Ionel Brătianu, dacă s-ar naşte din nou, ar fi învins de Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale, reprezintă o dezinformare a presei. "Cum era să spun că-l prefer pe Traian Băsescu lui Ionel Brătianu? Este o pură aberaţie. Sensul spuselor mele era că un politician, oricât de talentat, trebuie să corespundă vremurilor în care trăieşte. Unul dintre exemplele pe care le-am dat a fost cel al lui Ionel Brătianu, cel mai mare politician al României moderne. Nu sunt sigur, am continuat, că el ar putea să se impună în viaţa politică de azi. Dar asta pentru că vremurile sunt aşa cum le vedem", a comentat democrat-liberalul.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro