Preşedintele Traian Băsescu a declarat marţi, la Craiova, unde a participat la lansarea primului autovehicul Ford produs la Craiova, că privatizarea fabricii craiovene a fost o poveste de succes şi a mulţumit Guvernului Tărceanu pentru realizarea acestei privatizări.
"Vreau
să mulţumesc Guvernului Tăriceanu pentru flexibilitatea de care a dat
dovadă în negocierile cu investitorul şi pentru modul de a răspunde la
doleanţele şi cerinţele investitorului, făcând ca acest contract să se
semneze. Cu Ford România, cu Ford Craiova, România va merge mai
departe", a spus preşedintele.
"Dumneavostră,
cei de la Ford Craiova, deveniţi parte a istoriei glorioase a Ford. Aş
vrea să le mulţumesc muncitorilor de la Craiova.(...) Ştiu că mai bine
de un an aţi organizat cu mâinile dumneavoatră producţia de aici.
Muncitorii de aici şi-au arătat determinarea în a fi parte a acestei
investiţii. (...) Mulţumesc companiei Ford pentru investiţia de 12
milioane de euro pentru pregătirea forţei de muncă", a spus
preşedintele.
Preşedintele
Ford Europa a precizat că primul autovehicul Ford produs la Craiova va
fi donat Spitalului Municipal Craiova şi că restul maşinilor din primul
lot vor fi trimise la dealerii din ţară.
John Fleming
a mai spus că investiţiile în fabrica de la Craiova vor continua, suma
alocată urmând să fie de 775 de milioane de euro. "Se marchează
o nouă etapă în istoria fabricii de la Craiova. Acest eveniment
demonstrează clar că avem intenţia să ne ţinem promisunile pe care ni
le-am luat. Această unitate este comparabilă cu orice altă unitate de
farbicaţie din lume", a adăugat el.
Ford România a lansat primul autovehicul - un Transit Connect
- fabricat la Craiova după preluarea fabricii în urmă cu doi ani.
Pentru început, producţia va fi realizată de un singur schimb şi este
prevăzută să aibă o cadenţă de 60-90 de maşini pe zi, urmând ca, în
funcţie de cererea de pe piaţă, aceasta să crească şi să atingă 300.000
de autovehicule şi 300.000 de motoare pe an, aşa cum s-a angajat în
momentul în care a achiziţionat fabrica.
La
sfârşitul ceremoniei, în momentul pozei de grup, şeful statului l-a
invitat pe scenă şi pe fostul premier, care se afla între invitaţi
împreună cu Sebastian Vlădescu, şeful echipei de negociatori care a dus
la bun sfârşit privatizarea cu Ford. Tăriceanu a catalogat gestul preşedintelui drept "galant".
Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, prezent si el la evenimentul de
la Craiova, nu a fost foarte încântat de situaţie. "Preşedintele a dorit să fie singurul demnitar care vorbeşte, şi, ca să
vă spun foarte direct, am vrut să evit momentul penibil de anul trecut
când preşedintele şi primul ministru al acelui moment au oferit un
exemplu nedemn de funcţiile pe care le ocupau", a declarat Mircea Geoană.