Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Bărbatul care l-a lovit pe Berlusconi şi-a cerut scuze

Un judecător urmează să decidă dacă agresorul, care a avut în trecut probleme psihice, va fi internat într-un spital de psihiatrie.

Silvio Berlusconi/Foto: REALITATEA.NET
Silvio Berlusconi/Foto: REALITATEA.NET

Bărbatul care l-a agresat duminică seara pe premierul italian Silvio Berlusconi şi-a cerut scuze pentru fapta sa.  Premierul italian s-a ales cu nasul fracturat, doi dinţi rupţi şi o tăietură pe faţă. Agresorul, Massimo Tartaglia, i-a cerut scuze pentru gestul pe care l-a calificat drept superficial, laş şi necontrolat.

Un judecător urmează să decidă dacă agresorul, care a avut în trecut probleme psihice, va fi internat într-un spital de psihiatrie. Bărbatul este reţinut la o închisoare din Milano. Între timp, însă, a crescut vânzarea statuetelor care reprezintă domul din Milano, cu un astfel de obiect fiind lovit Berlusconi.

Berlusconi a avut o noapte destul de agitată, acuzând dureri

Premierul italian Silvio Berlusconi, rănit duminică seară într-un atac, a petrecut o noapte destul de agitată la spital, pentru că a avut dureri, au spus medicii, care trebuie să decidă acum dacă el va fi externat miercuri, aşa cum era prevăzut, relatează AFP.

"Berlusconi a avut o noapte mai puţin liniştită, s-a trezit cu dureri. Medicul Alberto Zangrillo îl va examina la prânz şi va decide dacă premierul poate fi externat", a declarat directorul de comunicaţii al spitalului.

Potrivit purtătorului de cuvânt al premierului, Paolo Bonaiuti, Berlusconi a fost foarte mulţumit marţi seară să primească vizita a doi jucători din clubul său de fotbal AC Milan - Clarence Seedorf şi Thiago Silva - precum şi să fie sunat de preşedintele american Barack Obama."A fost foarte mulţimit că a primit urări de însănătoşire" din partea liderului american, a spus Bonaiuti.

Berlusconi şi-a început ziua ca de obicei, citind ziarele, a precizat el, calificându-l pe premier drept "un vulcan care stă să erupă". "Este foarte activ, va fi dificil, dacă nu chiar imposibil, să-l ţinem liniştit, departe de obligaţiile sale", a adăugat Bonaiuti.

Berlusconi şi-a anulat luni întrevederea cu premierul muntenegrean şi o deplasare prevăzută pentru miercuri la conferinţa de la Copenhaga. Potrivit lui Bonaiuti, deocamdată este incertă conferinţa de presă de sfârşit de an a premierului.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro