Băncile vor fi obligate să afișeze pe ecranele bancomatelor toate comisioanele aferente operațiunilor pe care un client dorește să le efecuteze cu un card de debit sau credit, potrivit unui proiect întocmit de Autoritatea pentru Protecția Consumatorilor, informează Mediafax.
"Prestatorii de servicii care efectuează operațiuni de plată prin intermediul cardurilor de debit și a cardurilor de credit la terminalele ATM au obligația de a informa consumatorii asupra tuturor comisioanelor, taxelor și oricăror altor tipuri de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de prestări servicii, conform prevederilor prezentului ordin”, se arată în proiectul de ordin.
Bancomatele trebuie să afișeze pe ecrane toate informațiile legate de costurile tranzacției, în ordinea operațiunilor efectuate de către client, acesta având astfel posibilitatea de a renunța la operațiunea respectivă, fie că este vorba despre eliberare de numerar, transfer din cont, plăți de facturi sau alte servicii solicitate.
Informațiile privind costurile trebuie să fie vizibile și ușor de citit, precizând suma exactă pe care o persoană o are de plătit pentru fiecare operațiune, nu procentul perceput.
Totodată, dimensiunea literelor/cifrelor trebuie să fie egală cu restul caracterelor de pe ecranul ATM-ului.