Ultimele Stiri· 1 min citire

Băncile pentru locuinţe Raiffeisen şi HVB au virat clienţilor 2,5 milioane euro din prima de stat

Băncile pentru locuinţe Raiffeisen şi HVB au virat clienţilor 2,5 milioane euro din prima de stat

Băncile pentru locuinţe Raiffeisen şi HVB au virat clienţilor 2,5 milioane euro din prima de stat

Publicat4 mai 2009, 09:49
Actualizat4 mai 2009, 09:56
SursăNewsIn

Raiffeisen Banca pentru Locuinţe (RBL) a virat în conturile clienţilor circa 2 milioane euro, sumă aferentă primei de stat pentru economiile realizate în 2008, iar HVB Banca pentru Locuinţe, care trece printr-un proces de fuziune cu RBL, a virat, tot pentru anul trecut, 0,5 milioane euro.

Astfel, Raiffeisen Banca pentru Locuinţe (RBL) a virat, în conturile clienţilor săi, aproximativ 15 milioane de euro, pentru prima de stat aferentă economiilor realizate din 2004 până în prezent, se arată în comunicatul publicat luni de bancă.

Potrivit cadrului legal de funcţionare al băncilor pentru locuinţe, în fiecare an, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei virează în conturile acestora (care solicită în numele clienţilor prima de stat) cuantumul total al subvenţiilor acordate de statul român persoanelor fizice care au încheiat contracte de economisire-creditare.

Începând cu 1 ianuarie 2009, prima de stat s-a majorat de la 15% la 25% din suma economisită în anul precedent în sistemul de economisire-creditare. 

În valoare absolută, prima anuală a fost extinsă, prin Ordonanţa de Urgenţă adoptată de Guvernul României, de la 150 de Euro la 250 de Euro, echivalentul în lei. 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri