Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Băncile din România încep să ieftinească creditele

Veşti bune pentru românii care doresc să se împrumute la bănci. Unele instituţii financiare au decis deja să scadă dobânzile la credite, ca urmare a acordului cu Fondul Monetar Internaţional.

Foto: flickr.com
Foto: flickr.com

Duminică, o importantă bancă de pe piaţa românească a anunţat că a redus dobânzile la împrumuturile noi, în lei şi euro, acordate persoanelor fizice, cu 3 - 4%. În prezent, site-urile specializate arată că pentru un împrumut de nevoi personale, dobânda anuală efectivă ajunge la 30% la lei şi 22% la euro.

În ultimele două săptămâni, mai multe bănci comerciale au operat reduceri de dobânzi atât la depozitele atrase, cât şi la creditele acordate.

Deciziile instituţiilor de credit reprezintă o măsură firească, spun analiştii, şi au fost motivate atât de semnarea acordului de finanţare cu instituţiile internaţionale, dar şi de reducerea rezervelor minime obligatorii.

"Era de aşteptat să se întâmple acest lucru, deoarece presiunile pe finanţări s-au diminuat după acordul cu FMI.De asemenea, rezervele minime obligatorii s-au redus, s-au eliminat resurse în piaţă, împrumutul extern a îmbunătăţit ratingul României, iar banca centrală a continuat injecţiile de capital," spune economistul-şef al Raiffeisen Bank, Ionuţ Dumitru, pentru Business Standard.

"Până la sfârşitul anului, vom asista la reduceri ale dobânzilor cu cinci-şase puncte procentuale", adaugă el.

Banca Transilvania, Banca Românească, GarantiBank, ING Bank şi Raiffeisen Bank au dat tonul reducerii dobânzilor şi analiştii anticipează că şi alte instituţii de credit vor urma aceeaşi tendinţă.

Săptămâna trecută, BNR a hotărât să modifice structura rezervelor minime obligatorii în valută pentru a lăsa mai mulţi bani la dispoziţia băncilor pentru credite. Bancherii apreciază că împrumuturile vor fi reluate luna viitoare, atunci când vor fi anunţte şi mai multe ieftiniri ale creditelor.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro