Ultimele Stiri· 2 min citire

Bancherii creditează Prima Casă de la 5,5% în euro şi 13% în lei

Bancherii creditează Prima Casă de la 5,5% în euro şi 13% în lei

Bancherii creditează Prima Casă de la 5,5% în euro şi 13% în lei

Publicat4 iun. 2009, 09:30
Actualizat4 iun. 2009, 09:34
SursăBusiness Standard

Ofertele indicative privind dobânzile anuale efective depuse de peste 20 de bănci pentru programul "Prima Casă" variază între 5,5% şi 14% la euro, respectiv între 13% şi 23% la lei, au declarat miercuri surse guvernamentale.

Totodată, premierul Emil Boc a anunţat, tot miercuri, că dobanda va fi variabilă, depinzând de la bancă la bancă. "Dobânzile se vor stabili în urma finalizării actului normativ, bazat pe ceea ce băncile ne-au trimis nouă, iar de acolo noi vom selecta cele mai bune condiţii pe care le vom pune în HG, în care vom aproba normele metodologice", a declarat Boc.

Potrivit surselor, la ofertele în euro, toate ratele sunt calculate în funcţie de EURIBOR la 3, 6 sau 12 luni, la care se adaugă o marjă fixă, iar dobânzile anuale efective pornesc de la aproximativ 5,5% până la aproape 14%. Aceeaşi formulă este urmată şi la ofertele indicative pentru creditele în lei, respectiv ROBOR plus o marjă fixă, astfel că DAE variază între aproximativ 13%, până la sub 23%.

Băncile care au propus oferte cu cele mai scazute costuri în euro au fost BRD şi Alpha Bank, iar pentru lei, cea mai bună ofertă indicativă a fost propusă de CEC Bank. Pe de altă parte, preşedintele Raiffeisen Bank, Steven van Groningen, a declarat ieri că dobânda la creditul pentru programul "Prima Casă" ar trebui să fie cât mai redusă, pentru a fi accesibilă clienţilor, un nivel rezonabil al acesteia fiind dobânda la care se împrumută statul român plus un punct procentual.

Citeşte mai mult pe standard.ro.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri