Bacalaureatul va mai avea doar trei probe scrise
27 sep 2009, 05:49 |
Actualizat Duminică, 27 Septembrie 2009 05:51
Realitatea TV
Admiterea la liceu, dar şi examenul de bacalaureat vor cunoaşte modificări importante în acest an şcolar. Mai exact, elevii vor scăpa de tezele cu subiect unic şi vor da din nou examene de admitere în clasa a IX-a. În ceea ce priveşte bacalaureatul, acesta va avea două etape: una în timpul clasei a XII-a şi alta, după absolvire.
Printr-o ordonanţă de urgenţă adoptată de Guvern, şi examenul de bacalaureat a fost modificat. Probele orale plus cea de informatică se vor da în timpul anului şcolar. Ele vor fi eliminatorii, dar nu vor conta şi la media finală. Apoi vor fi trei probe scrise, singurele care se vor lua în calcul la medie. Prin această schimbare, educaţia fizică dispare de la bacalaureat.
"Am luat această decizie pentru că am observat pe de o parte încărcarea suplimentară a elevului la sfârşitul anului, cu foarte multe materii. În al doilea rând probele orale pe care le susţineau elevii în cadrul examenului de bacalaureat s-a observat că practic toţi primeau note bune şi foarte bune şi se distorsiona practic examenul", a declarat Emil Boc.
Potrivit legii, elevii pot opta şi pentru susţinerea bacalaureatului internaţional, însă cu finanţare din surse proprii.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Automobilul cu soba cu lemne exista si circulă
Jurnal Realitatea Tv Cluj 16.02.2012 ora 20.15
Surprins în timp ce se uita în decolteul...
Clujul in Realitate 16.02.2012
Pasari moarte au fost gasite la Constanta
Pasari moarte la Constanta








Feedback

