Avionul A330 al companiei Air France, care a dispărut luni deasupra Oceanului Atlantic, zbura cu o viteză prea mică, potrivit unor surse apropiate anchetei citate joi de cotidianul francez Le Monde în pagina sa electronică.
Airbus
ar urma să publice o recomandare, validată de Biroul francez de Anchete
şi Analize (BEA), însărcinat cu ancheta, destinată tuturor companiilor
care volosesc avioane de tipul A330, precizează cotidianul. Prin
această notă, constructorul va aminti că, "în caz de condiţii
meteorologice dificile, echipajele trebuie să menţină viteza
reactoarelor şi asieta corecte pentru a păstra avionul în linie
dreaptă", potrivit Le Monde.
"Nu
este vorba de aşa ceva deocamdată", a dezminţit o purtătoare de cuvânt
a biroului. "BEA a anunţat că intenţionează să comunice în mod regulat,
să nu aşteptăm prea mult de îndată ce are informaţii pe care echipajele
de lucru le-au validat, (însă deocamdată - n.red.) nu există
informaţii", a explicat purtătoarea de cuvânt.
În
cazul unui accident, publicarea unei recomandări reprezintă "un lucru
normal" în timpul anchetei, însă Airbus "nu primit instrucţiuni de la
BEA" în acest sens, a dezminţit, la rândul său, purtătorul de cuvânt al
constructorului de avioane.
"De
fiecare dată când are loc un accident este obligatoriu ca societatea
constructoare să informeze toţi utilizatorii acestui tip de avion cu
privire la eventuale proceduri specifice care trebuie implementate sau
eventuale controale ale aparatelor de zbor care trebuie efectuate", a
explicat o sursă apropiată Airbus.
"Aceste
proceduri fac obiectul validării de către autorităţile însărcinate cu
anchete ale accidentelor, în acest caz BEA, şi se numesc AIT (Accident
Information Telexes - n.red.)", a precizat sursa.
"Dacă
BEA face o recomandare atât de devreme, acest lucru se întâmplă pentru
că ei ştiu clar ce s-a întâmplat. Şi dacă ştiu, sunt obligaţi să facă o
recomandare din motive de securitate, pentru a evita ca acest lucru să
nu se întâmple din nou", a explicat, la rândul său, Jean Serrat, fost
comandant de bord.
"Primul lucru care trebuie făcut când avionul intră
într-o zonă de turbulenţe este de a reduce viteza pentru a atenua
efectele turbulenţelor, (dar - n.red.) dacă viteza este redusă prea
mult, avionul se distruge", a explicat Serrat. "Dacă BEA face o
recomandare pentru a le cere piloţilor să nu reducă prea mult viteza,
acest lucru înseamnă că piloţii din avionul Rio-Paris au redus prea
mult viteza?" s-a întrebat fostul comandant de bord.
Avionul
A330 al companiei Air France de pe ruta Rio de Janeiro-Paris a dispărut
luni deasupra Oceanului Atlantic, având 228 de persoane la bord,
într-un accident ale cărui cauze sunt încă necunoscute.