Extern· 1 min citire

Avion militar prăbușit în Siria: cel puțin 35 de oameni au murit

Avion militar prăbușit în Siria: cel puțin 35 de oameni au murit

Avion militar prăbușit în Siria: cel puțin 35 de oameni au murit

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 19 ian. 2015, 00:08

Cel puțin 35 de militari au murit, sâmbătă seara, în urma prăbușirii unui avion militar în nord-vestul Siriei, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, a anunțat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), scrie Mediafax.

"Avionul a lovit o linie de înaltă tensiune, din cauza ceții, în apropierea aeroportului militar de la Abou Douhour", în provincia Idleb, a anunțat OSDO, potrivit căruia avionul transporta material militar, muniții și soldați.

În schimb, aripa siriană a rețelei Al-Qaida, Frontul Al-Nusra, a revendicat pe Twitter doborârea avionului. Gruparea teroristă a postat fotografii cu aparatul distrus și cu persoane moarte în urma prăbușirii.

Presa oficială a anunțat de asemenea producerea acestui accident, însă nu a oferit un bilanț.

"Din cauza vremii nefavorabile și unei cețe dense, un avion-cargo de dimensiune medie s-a prăbușit în cursul nopții trecute în momentul aterizării pe aeroportul Abou Douhour", a anunțat agenția oficială Sana.

Aeroportul Abu Douhour este una dintre ultimele poziții ale regimului în provincia Idleb, cucerită în mare parte de Frontul Al-Nusra.

Duminică după-amiază, OSDO a anunțat că lupte violente aveau loc între combatanți ai Frontului Al-Nusra și forțe ale regimului, care încercau să ajungă la locul prăbușirii pentru a recupera cadavrele victimelor.

Mai mult pe Mediafax.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern