AVERTISMENT DUR al istoricului Dinu C. Giurescu legat de VIITORUL ROMÂNIEI

AVERTISMENT DUR al istoricului Dinu C. Giurescu legat de VIITORUL ROMÂNIEI
"Dacă mergem tot aşa, eu nu exagerez, în 20 de ani nu va mai exista stat român cu autoritate", a declarat istoricul Dinu C. Giurescu, la JOCURI DE PUTERE, comentând conformismul României în Europa.
"Poate să devină orice vecin o ameninţare dacă noi ne comportăm ca nişte oameni care ne scuzăm tot timpul. Dacă eu declar că voi urma cu fidelitate numai soluţiile pe care Europa mi le oferă, înseamnă că eu nu am o identitate a mea şi nu întrevăd ce se întâmplă cu acţiunea directă asupra României. Cu cât suntem slabi, cu atât vom fi mai loviţi. Ori în ultimii ani nu am făcut decât să încasăm. Nu se poate. E vorba de conformism pur şi simplu. Ce mentalitate e asta? "Să nu îi supăr pe europeni". Ba da, îi supăr pentru că mă doare pe mine, mă simt ameninţat şi atunci trebuie să le ridic problemele aşa cum sunt. Dacă nu ai voinţa asta de a te apăra şi eşti mereu un soldat credincios al altuia, atunci asta ni se întâmplă. Dacă meregem tot aşa, eu nu exagerez, în 20 de ani nu va mai exista stat român cu autoritate", a spus istoricul.
"Discutam cu un ardelean zilele trecute şi zicea că la ei, în Turda şi Cluj, lucrurile nu sunt aşa dramatice cum ni se par nouă. Spunea că s-au obişnuit unii cu ceilalţi şi caută să trăiască mai departe aşa cum au făcut-o. Tot el a recunoscut că anumiţi oameni politici caută să exploateze, să îi întărâte pe unii împotriva celorlalţi. E un joc periculos pe care îl fac extremiştii. Sigur că apreciez faptul că Kelemen Hunor, în numele UDRM, s-a declarat împotriva unor asemenea aţâţări ale spiritelor. Dar nu e mai puţin adevărat că lozinca autonomiei se joacă pe 20 şi ceva de ani şi e mereu pusă în faţă. Recunosc că de fiecare dată a fost atacat articolul 1 din Constituţie - România stat unitar, naţional, indivizibil. Asta supără", a mai spus Dinu C. Giurescu.
Istoricul s-a arătat îngrijorat de "pasivitatea" statului român în faţa extremiştilor.
"Totuşi am început şi eu să fiu uneori neliniştit de pasivitatea pe care statul român o manifestă faţă de aceşti extremişti şi radicali. Nu se poate să îmi dai mereu şuturi şi eu să nu reacţionez, de frică sau de temere sau de bănuiala că s-ar putea să provoace o reacţie şi mai mare. Cu cât accepţi mai mutle lovituri, cu atâta te crede mai slab. Nu e bine. S-a strigat "Opincari, duceţi-vă acasă!" s-a strigat la Târgu Mureş. Au azvârlit în forţele de ordine. Trebuie arătat oamenilor că aici există o autoritate a statului şi nu se pot juca aşa", a mai declarat Giurescu.
Citește și:
- 23:18 - UDMR joacă la așteptare în formarea Guvernului: „Trebuie să vedem programul de guvernare, intențiile domnului Tomac”
- 21:48 - Crin Antonescu face praf autoritățile după incidentele cu dronele: „Nu mă simt sub nicio formă apărat de statul român”
- 19:25 - Jocurile din spatele numirii lui Eugen Tomac. Miron Mitrea: „Nu e politică, e business pe 17 miliarde de euro. Toți vor să-și bage un pic codița în banii ăștia”
- 15:27 - Programul negocierilor lui Eugen Tomac pentru formarea noului guvern. Întâlniri decisive cu PNL, USR și PSD
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














