Supravieţuitorii au fost descoperiţi în zona bucătăriei, într-o cămară, relatează La Reppublica. Oamenii au reuşit să aprindă un foc pentru a se încălzi.
Primul anunţ al autorităţilor italiene era că au fost găsite în viaţă 6 persoane - trei bărbaţi, două femei şi o fetiţă. Una dintre femei a fost scoasă şi transportată cu elicopterul la spitalul din Pescara.
Reamintim că avalanşa s-a produs în provincia Pescara. Hotelul Rigopiano se află în zona oraşului Farindola şi a fost pur şi simplu îngropat sub un maldăr de zăpadă şi pietre. Cel mai probabil, avalanşa a fost cauzată de cele patru seisme produse, miercuri dimineaţa, în centrul Italiei.
"Avalanşa a fost una semnificativă şi a afectat întregul hotel. Zona înconjurătoare rămâne periculoasă", a anunţat primarul localităţii Farindola, Ilario Laccheta.
Din cauza zăpezii, echipajele de salvare au fost nevoite să folosească schiurile pentru a ajunge la hotel.
Potrivit presei italiene, în momentul producerii primului cutremur major, în hotel se aflau cel puţin 20 de turişti şi şapte angajaţi.
Operaţiunile de căutare sunt în plină desfăşurare.