Atribuţiile Ecaterinei Andronescu la Politehnică au fost preluate de prorectorii instituţiei

Atribuţiile Ecaterinei Andronescu la Politehnică au fost preluate de prorectorii instituţiei
Atribuţiile Ecaterinei Andronescu la Universitatea "Politehnica" din Bucureşti au fost preluate de prorectorii instituţiei, iar în maximum o lună senatul universităţii va decide cine va fi noul rector, a precizat, pentru NewsIn, directorul administrativ al Politehnicii, Mihnea Costoiu.
"Atribuţiile fostului rector au fost preluate de prorectorii
Politehnicii, astfel că, în prezent, nu avem nicio problemă tehnică sau
birocratică. Senatul universităţii se va reuni în cel mult o lună,
pentru a decide cine va fi viitorul rector, în locul doamnei
Andronescu", a spus Mihnea Costoiu.
Până la desemnarea noului
rector, cei care au putere decizională la Politehnica Bucureşti sunt
profesorii Adrian Alexandru Badea, prorector pentru activitatea
didactică, Mihai Octavian Popescu, prorector pentru gestiunea
resurselor şi calitate, Marian Gheorghe, prorector pentru relaţii de
cooperare şi parteneriate, Şerban Raicu, prorector pentru coordonarea
activităţii de cercetare ştiinţifică, dezvoltare şi inovare, Corneliu
Burileanu, prector pentru coordonarea studiilor de masterat, doctorat
şi formare continuă, şi Nicolae Tapuş, prorector pentru coordonarea
domeniului IT şi modernizarea tehnologiilor didactice.
Ecaterina Andronescu, numită ministru al Educaţiei în luna decembrie a
anului trecut, ocupa funcţia de rector al Politehnicii din 2004.
Citește și:
- 14:52 - Cea mai bună salată de cartofi. Rețeta simplă și aromată perfectă pentru zilele de post
- 14:13 - Primul vaccin creat integral cu ajutorul Inteligenței Artificiale a fost testat pe oameni. Ce au descoperit cercetătorii
- 13:46 - Două zodii intră într-o perioadă de noroc și transformări până în toamna lui 2026. Obstacolele dispar, iar succesul le bate la ușă
- 12:56 - Cod portocaliu de furtună în județul Constanța. ANM anunță vijelii, grindină și ploi torențiale
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














