STARE DE URGENȚĂ ÎN FRANȚA. Val de atentate, luare de ostatici: 140 de morți. Granițele, închise

STARE DE URGENȚĂ ÎN FRANȚA. Val de atentate, luare de ostatici: 140 de morți. Granițele, închise
Cel puțin 140 de persoane au fost ucise în urma unor atentate teroriste multiple ce au avut loc, vineri seară, în mai multe zone din Paris. Potrivit ultimelor informații, aproximativ 100 de persoane au fost ucise în urma unei luări de ostatici la sala de spectacole Bataclan, unde avea loc un concert al grupului hard rock Eagles of Death Metal. Cel puțin două explozii, comise aparent de teroriști sinucigași, au avut loc în zona stadionului "Stade de France", în timpul unui meci de fotbal între reprezentativele Franței și Germaniei. În paralel, teroriștii au deschis focul cu arme automate la restaurante și terase din zonele Bichat, Charonne și Bataclan, situate în centrul Parisului.
UPDATE 6.15 Ultimul bilanț indică peste 140 de morți. Cei opt teroriști au fost anihilați.
Update 4.31 Poliția franceză anunță că opt dintre teroriști au fost anihilați.
Update 3.44 Cinci dintre teroriști ar fi fost neutralizați, anunță surse apropiate anchetei, potrivit AFP.
Update 3.41 AFP informează că unul dintre atacatori ar fi denunțat intrevenția militară a Franței pe teritoriul Siriei, potrivit unui martor.
Update 3.39 Unul dintre atentatorii de la Stade de France ar fi postat pe Twitter un mesaj, înainte de atac, în care își anunța planul criminal.
Update 3.34 Primăria Franței a anunțat un nou bilanț: 153 de morți.
Update 3.23 Cifra celor care și-au pierdut viața în sala de concerte crește. Sky News anunță cel puțin 118 morți.
Update 3.17 Aproximativ 12 teroriști se află în libertate, în Paris, anunță CNN, după atacurile teroriste.
Update 3.11 Un jurnalist român, Andrei Marian Mihai, colaborator al postului France 24, ar fi printre răniți, anunță presa franceză. Acesta ar fi fost transportat în stare gravă, la spital, în comă indusă.
UPDATE 3.08 Președintele Franței a anunțat că va lupta ”fără milă” împotiva atacatorilor, scrie AFP.
UPDATE 3.06 Potrivit Ministerului de Interne francez, sunt 156 de morți în urma atacurilor. 100 de morți ar fi în Batlacan, iar aproape 60 de morți în celelalte locații.
Update 3.00 Cel puțin 140 de persoane au fost ucise în urma atacurilor teroriste comise în cursul nopții de vineri spre sâmbătă la Paris, anunță un oficial de la Primăria capitalei Franței, citat de Reuters.
UPDATE 2.52. Cinci teroriști ar fi fost murit vineri noapte, la Paris, informează BFMTV. Trei dintre teroriști s-ar fi aflat în sala Bataclan, iar alți doi au murit în atentate sinucigașe.
UPDATE 2.47: Compania American Airlines a anunțat că toate zborurile sale către Franța vor fi întârziate. Aeroportul Charles des Gaulles din Paris rămâne deschis.
UPDATE 2.45: Peste 1500 de militari au fost trimiși, vineri noapte, în capitala Franței, pentru a suplimenta forțele armate deja existente.
UPDATE 2.43: Președintele Franței Francois Hollande, însoțit de primul ministru francez, de ministrul de Interior și de ministrul Justiției au ajuns la Bataclan, locul în care peste 100 de persoane au murit, vineri noapte, după o luare de ostatici.
UPDATE 2.16: Francois Hollande se îndreaptă spre sala de concerte unde sunt aproximativ 100 de morți, informează presa franceză.
UPDATE 2.14: Poliția anunță 100 de persoane decedate la clubul Bataclan, dintre ostatici, potrivit AFP.
UPDATE 2.07: Oficiali citați de AP susțin că în interiorul clubului Bataclan este "carnagiu", pentru că atacatorii au aruncat cu explozibili către persoanele ținute ostatice. Se așteaptă ca numărul persoanelor decedate să crească.
UPDATE 1.57: Doi dintre atacatorii care țineau ostatice 100 de persoane în sala de concerte Bataclan au fost uciși, potrivit Reuters.
UPDATE 1.49: Atacurile au avut loc în șapte locații diferite, potrivit France 24.
UPDATE 1.28: Mai multe împușcături au fost auzite în apropierea sălii de concerte Bataclan, potrivit Reuters.
Atac armat Paris. Martor: "E un măcel! N-am mai văzut așa ceva!"
UPDATE 1.26: Cinci explozii au fost auzite, în apropierea sălii de concerte Bataclan, relatează un martor, pentru Reuters.
UPDATE 1:15 Potrivit ultimelor informații, se pare că numărul persoanelor luate ostatice în sala de concerte este de aproximativ 100.
Atacuri teroriste în serie, la Paris. Klaus Iohannis, prima reacție după carnagiu
UPDATE 12.50: Președintele francez Francois Hollande a decretat stare de urgență pe întreg teritoriul Franței. Într-o scurtă alocuțiune susținută înainte de începerea ședinței Consiliului de Securitate, Hollande a precizat că face un apel la francezi pentru a rămâne calmi.
"Va fi decretată starea de urgență. A doua măsură va fi închiderea frontierelor naționale", a spus Hollande.
Președintele francez a vorbit de existența a "zeci de morți" în urma unor atacuri teroriste "în desfășurare", pentru a căror combatere a cerut întăriri militare, potrivit Agerpres.

Atac sângeros Paris. Barack Obama: "E o situație sfâșietoare. SUA știu ce înseamnă"
UPDATE 12.46: Președintele Barack Obama a susținut, la Casa Albă, declarații de presă: "Suntem în contact cu oficialii francezi. Situația e încă în desfășurare. Ironia face că în cursul zilei am vorbit despre aceste aspecte ale amenințării teroriste cu ocazia reuniunii G20. Este o situație cutremurătoare. Am trecut și noi prin asemenea episoade".
Merkel, reacție de ultimă oră după atacurile teroriste din Franța
UPDATE 12.37: Potrivit Reuters, un alt atac armat are loc la mallul Les Halles din Paris.
UPDATE 12.34: Potrivit BFMTV, 60 de persoane au decedat.
UPDATE 12.20: Potrivit unor imagini care au început să circule pe Twitter, mai multe cadavre de pe străzile de lângă sala de concerte Bataclan, unde se desfășura un concert rock, au fost acoperite cearșafuri aruncate de la balcoane.

UPDATE: Autorii unuia dintre atacurile armate comise în centrul Parisului strigau "Allahu Akbar" (Allah este cel mai mare — n.red.) în timp ce trăgeau cu armele automate, potrivit unui martor care a fost intervievat de postul France Info, transmite EFE, citată de Agerpres.
UPDATE: Oficiali americani din domeniul securității cred că atacurile au fost coordonate, notează Reuters.
UPDATE: Reuters anunță 30 de morți.
UPDATE: Potrivit unor surse din cadrul poliției franceze, cel puțin 60 de persoane au fost luate ostatice într-o sală de concerte, notează Mediafax.
UPDATE: Potrivit Reuters, focurile de armă s-au auzit la circa o oră după ce începuse un concert al unei trupe rock din California — Eagles of Death Metal. Conform sursei citate, una sau două persoane au intrat în sala de concerte și au început să tragă focuri de armă în aer.
UPDATE: Persoane înarmate au luat mai mulți ostatici în sala de concerte Bataclan din Paris, unde se desfășura un concert rock, afirmă surse din cadrul Poliției franceze citate de AFP.
UPDATE: Potrivit unui prim bilanț al Prefecturi de poliție din Paris, trei persoane au fost ucise în exploziile din zona Stade de France, unde se desfășura meciul de fotbal dintre echipele Franței și Germaniei, iar 15 au murit în sala de spectacole Bataclan, unde au fost luați ostatici, notează Agerpres.
UPDATE: Persoanele înarmate au luat mai mulți ostatici într-o sală de concerte din arondismentul 11 al Parisului, afirmă surse din cadrul Poliției franceze citate de AFP.
UPDATE: Atacul a avut loc în sala de concerte Bataclan, unde era un spectacol al grupului hard rock Eagles of Death Metal.
UPDATE: Două explozii au avut loc în zona Stade de France, iar președintele François Hollande, care asista la meciul amical dintre reprezentativele Franței și Germaniei, a fost evacuat de serviciile de securitate. În paralel, au fost semnalate cel puțin trei incidente armate în zonele Fontaine au Roi, Charonne și Bataclan, potrivit Mediafax.
Un jurnalist de la BBC, care se află la restaurantul Petit Cambodge, a declarat că a văzut zece persoane grav rănite. Potrivit acestuia, poliția se află la fața locului și a securizat zona.
Mai mulți bărbați înarmați au deschis focul, vineri seară, în mai multe locuri din Paris. Cel puțin unul dintre ei a tras în interiorul restaurantului Petit Cambodge, aflat în cel de-al 11-lea district al Parisului. Totodată, trei explozii au avut loc în afara unui bar, în apropiere de Stade de France.
Un martor a declarat pentru ziarul Liberation că a auzit peste 90 de împușcături.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























