Descoperirea, o gaură neagră cu o masă de 500 de ori mai mare decât a soarelui nostru, este la marginea galaxiei ESO 243-249, rezultatele fiind publicate în ultima ediţia a jurnalului Nature.
Dacă ar fi judecată după mărime, gaura neagră nou descoperită s-ar situa între una masivă (ca cele din centrul galaxiei şi care pot avea de miliarde de ori masa Soarelui), şi cele mici care au până la 20 de ori masa Soarelui.
Găurile negre sunt printre cele mai puternice forţe din Univers şi exercită o gravitaţie care este atât de puternică încât nici măcar lumina nu poate evada din strânsoarea ei.
Nu există totuşi un consens despre cum s-au creat găurile negre masive, din centrul galaxiilor. "Una dintre teorii este că găurile negre s-au format din găuri negre de mărime medie", a declarat autorul lucrării, Sean Farrell, un astrofizician de la Universitatea Leicester din Marea Britanie. "Pentru a construi o asemenea teorie trebuie ca mai întâi să dovedeşti existenţa găurilor negre de mărime intermediară", spune Sean Farrell.
Din cauza faptului că găurile negre nu emit lumină, existenţa şi mărimea unor fenomene intermediare a fost detectată datorită emisiilor puternice de raze X, captate de telescopul european orbital XMM-Newton.
Astronomii au identificat o clasă intermediară de găuri negre
Duminica, 05 Iulie 2009 10:59
Ultimul update: 6 Iulie 2009 08:06
Ultimul update: 6 Iulie 2009 08:06
| Vot: |
47
|
| Foto (1) | |
Sursa: discovery.com
Pe aceeasi tema
- Astronomii au descoperit cea mai îndepărtată gaură neagră din Univers - FOTO
Vineri, 04 Septembrie 2009 14:57 - Mazăre Verde, o nouă clasă de galaxii
Vineri, 31 Iulie 2009 14:05
Comentariile cititorilor
3. pufica
Sambata, 11 Iulie 2009 01:41
| Raspunde la comentariu
2. Silviul
Miercuri, 08 Iulie 2009 20:42
1. ares
Duminica, 05 Iulie 2009 15:36
|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Mirosurile ne împrospătează memoria!
Astazi, ora 15:56Potrivit unui experiment realizat la Institutul de Ştiinţă din Weiymann, mirosurile ne pot trezi chiar şi cele mai vechi aminitiri ale copilărie.
Telefonul mobil poate fi folosit ca microscop. VEZI VIDEO
Astazi, ora 13:49Microscopul este un aparat de neînlocuit pentru studierea sângelui şi a altor celule atunci când vrem să identificăm boli precum anemia, tuberculoza sau malaria. Scumpe şi mătăhăloase, aceste maşinării de laborator vor putea...
China plănuieşte Jocuri Olimpice pentru roboţi
Sambata, 07 Noiembrie 2009 16:06China ar vrea ca şi roboţii să participe la Jocuri Olimpice. Umanoizi se vor întrece în 16 probe diferite anul viitor în oraşul chinez Harbin.
Acceleratorul de particule, LHC, s-a defectat din cauza unei bucăţi de pâine
Vineri, 06 Noiembrie 2009 19:48Din nou probleme pentru cel mai puternic accelerator de particule din lume cunoscut sub numele de Large Hadron Collider. De data aceasta, motivul i-a uimit şi pe oamenii de ştiinţă. O bucată de pâine a ajuns într-un dispozitiv...
Patul vertical, soluţia pentru un somn odihnitor în timpul navetei
Vineri, 06 Noiembrie 2009 16:28Timpul a devenit o problemă majoră pentru noua generaţie şi câteodată este imposibil să ne odihnim suficient noaptea, dar invenţia unui pat vertical, care poate fi folosit în timpul drumului către serviciu, va rezolva problema.
Cele mai CITITE din Ştiinţa
- Prima imagine de rezoluţie înaltă a Căii Lactee - VEZI FOTO (9381)
- În Africa se va naşte un nou ocean (8236)
- 5 profeţii apocaliptice care au dat-o-n bară (6731)
- Zece lucruri care ne fac unici (4738)
- Mit sau realitate: Bărbaţii se gândesc la sex la fiecare şapte secunde? (3975)
- Vezi noua sectiune anunturi.realitatea.net in care vei gasi anunturi imobiliare, auto, electronice, electocasnice, IT, hobby, etc
Citeste si:
Cele mai VOTATE din Ştiinţa
- Mit sau realitate: Bărbaţii se gândesc la sex la fiecare şapte secunde? (3.88/5)
- China plănuieşte Jocuri Olimpice pentru roboţi (3.68/5)
- Prima imagine de rezoluţie înaltă a Căii Lactee - VEZI FOTO (3.44/5)
- 5 profeţii apocaliptice care au dat-o-n bară (3.2/5)
- În Africa se va naşte un nou ocean (3.2/5)
Cele mai COMENTATE din Ştiinţa
- Zece lucruri care ne fac unici (101)
- 5 profeţii apocaliptice care au dat-o-n bară (45)
- Prima rachetă spaţială românească va fi lansată zilele următoare (41)
- Prima imagine de rezoluţie înaltă a Căii Lactee - VEZI FOTO (40)
- REALITATEA.NET vă prezintă conspiraţii celebre. Episodul 14: "Laserul" lui Coandă, arma secretă a României (17)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Ludovic Orban: Băsescu este votat de alcoolici, ţigani şi prostituate
Astazi, ora 15:00Electoratul candidatului PD-L pentru încă un mandat la Cotroceni, nimeni altul decât Traian Băsescu, este format din "alcoolici, ţigani şi probabil prostituate". Cel puţin aşa crede Ludovic Orban, prim-vicepreşedinte PNL.
- Mazăre despre Băsescu: Hai să-i dăm un şut în fund!
- Băsescu: Nu mi-a plăcut, dar mai vreau o dată
- Negoiţă: Guvernul pe care îl propun e susţinut de PD-L, pe listă se găsesc şi cei propuşi de Croitoru
- Campania electorală scoate la iveală "calităţile artistice" ale oamenilor politici - VEZI VIDEO
- VIDEO / Tatăl lui John Terry, căpitanul lui Chelsea şi al Angliei, suprins în timp ce intermedia o vânzare de cocaină!
- LIVE TEXT / CFR Cluj - Astra Ploieşti 1-0 (Rep. 2). Dubarbier a deschis scorul
- Băsescu către Mircea Dinescu: Este un miting organizat pentru preşedinte. Te duci la televizor să vorbeşti, nu aici
- Un autocar s-a răsturnat pe DN7, în judeţul Alba: doi morţi şi şapte răniţi
- Loteria Română pune în joc peste 5,9 milioane de euro la extragerea Loto 6/49 de astăzi
- Sindromul de "pupat-condurul": Un primar PD-L a şters noroiul de pe pantalonii lui Băsescu, în plin miting electoral
- CORTINA DE FIER - după 20 de ani: Istoria Zidului Berlinului
- REALITATEA.NET vă prezintă conspiraţii celebre. Episodul 14: Cavalerii Templieri, Graalul şi Chivotul Sfânt
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
VIDEO / Tatăl lui John Terry, căpitanul lui Chelsea şi al Angliei, suprins în timp ce intermedia o vânzare de cocaină!
Astazi, ora 19:18Căpitanul lui Chelsea şi al naţionalei Angliei, John Terry, are părinţi cu care se poate "mândri". Dacă acum ceva timp mama fotbalistului englez a fost surprinsă furând dintr-un magazin, Ted, tătăl fundaşului, şi-a dat şi...
- Europa sărbătoreşte căderea Zidului Berlinului
- Băsescu participă, luni, la Berlin, la sărbătorirea a 20 de ani de la căderea Zidului
- Marko Bela se întâlneşte cu Liviu Negoiţă luni dimineaţă. Poziţia UDMR rămâne aceeaşi
- Băsescu: România va ieşi din criza economică în trimestrul doi al anului 2010
- Băsescu: Dacă mogulii nu renunţă să mai rupă din România, vor avea scandal şi în următorul meu mandat
- CORTINA DE FIER - după 20 de ani: Istoria Zidului Berlinului
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 08.11 | 09.11 |
| Timişoara | 18 °C | 18 °C |
| Arad | 18 °C | 18 °C |
| Bacău | 13 °C | 16 °C |
| Braşov | 15 °C | 18 °C |
| Cluj Napoca | 16 °C | 15 °C |
| Constanţa | 16 °C | 16 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1.4894 USD
| 1 EUR | 4.2988 RON |
| 1 USD | 2.8862 RON |
| 1 GBP | 4.7919 RON |
| 1 CHF | 2.8435 RON |
| 100 HUF | 1.5647 RON |
| 100 JPY | 3.1865 RON |
| 1 BGN | 2.198 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia















Aboneaza-te la tag-urile:

Feed