Asociaţiile de pacienţi au lansat tratamentul împotriva fricii de doctor, de Ziua Internaţională a Hemofiliei
16 apr 2009, 11:38 |
Actualizat Joi, 16 Aprilie 2009 11:41
Realitatea TV
Pentru al cincilea an consecutiv în România, Ziua Internaţională a Hemofiliei a fost sărbatorită, pe 14 aprilie, printr-o acţiune orientată exclusiv în beneficiul persoanelor cu hemofilie.
Copiii cu hemofilie din România au avut ocazia de a se putea prezenta la o vizită medicală inedită organizată la Spitalul Teddy Bear, o vizită medicală în care au fost consultate jucăriile lor preferate. În acest mod copiii au petrecut câteva ore împreună cu medicii lor şi au învăţat că nu trebuie sa le fie frică de doctor.
"Dorim să transmitem faptul că orice bolnav hemofilic are dreptul la o viaţă normală. Există mulţi hemofilici care lucrează ca şi ceilalţi angajaţi care nu sunt afectaţi de boală. Dacă toţi bolnavii hemofilici ar face acest lucru, ei nu ar mai fi o povară nici pentru cei din jurul lor, nici pentru societate în general", a declarat Nicolae Oniga, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Hemofilicilor din România.
În România, trăiesc peste 1.800 de persoane afectate de hemofilie, din care aproape 400 sunt sub 21 de ani.
Pentru un copil bolnav de hemofilie, joaca şi mişcarea ajung să fie o provocare în lipsa tratamentului, pentru că sistemul lor articular şi muscular este afectat în timp de hemoragiile repetate. Hemofilicii nu au capacitatea de a coagula sângele în ritmul în care o fac oamenii sănătoşi, drept urmare, sângele lor se depozitează la nivelul articulaţiilor şi al musculaturii, pe care le afectează în mod dramatic. În lipsa unui tratament adecvat, datorită degradării articulaţiilor, copiii care suferă de hemofilie pot ajunge în situaţia în care la maturitate nu se mai pot mişca deloc.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3467 RON 





Grecia: un cuplu ameninta ca se sinucide
Cum să te încălzeşti cu calculatorul
Dacia Lodgy la emisiunea Top Gear
Jurnal Realitatea Tv Cluj 15.02.2012 ora 18.10
Clujul in Realitate 14.02.2012
Ungureanu schimbă programul bugetarilor








Feedback

