Armata israeliană a decis să permită un armistiţiu zilnic de trei ore, pentru crearea unui culoar umanitar

Armata israeliană a decis să permită un armistiţiu zilnic de trei ore, pentru crearea unui culoar umanitar
Trei ore de pace în Gaza. Armata israeliană a decis să permită un armistiţiu zilnic de trei ore, pentru crearea unui culoar umanitar. În ciuda acestui armistiţiu, numărul victimelor creşte în Gaza cu fiecare oră. Peste 640 de palestinieni au fost ucişi până acum, în timp ce de partea cealaltă, armata israeliană a pierdut şapte soldaţi. Resursele militanţilor Hamas sunt însă departe de epuizare.
Constant în refuzul său de a pune capăt ofensivei în Fâşia Gaza, Israelul a acceptat totuşi marţi, în urma unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU, să deschidă un culoar umanitar în zona de conflict.
În paralel au continuat şi eforturile diplomatice pentru ajungerea la un armistiţiu în contextul în care numărul morţilor creşte de la o zi la alta. Bilanţul la începutul celei de-a 12-a zile de conflict: peste 640 de morţi şi aproape 3.000 de răniţi.
Egiptul, care a servit şi în trecut ca mediator între israelieni şi palestinieni, a invitat din nou cele două tabere la masa negocierilor. Premierul Ehud Olmert a fost convocat miercuri la Cairo, unde urmează să aibă loc şi o reuniune la nivel de experţi.
La rândul său, Ban Ki-moon, secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite şi-a anunţat prezenţa, săptămâna viitoare, în Orientul Mijlociu. Propunerea venită din partea Egiptului a fost agreată de toţi membrii Consiliului de Securitate al ONU.
Şi încercarea Israelului de a preveni o criză umanitară prin deschiderea unui culoar a fost apreciată, dar ofensiva din Fâşia Gaza rămâne un subiect contestat aprig de ceilalţi lideri din Orientul Mijlociu.
Nemulţumirea lumii întregi faţă de situaţia din Fâşia Gaza s-a materializat şi cu un conflict diplomatic. Ambasadorul Israelului în Venezuela a fost declarat persona non grata şi expulzat.
Citește și:
- 14:52 - Cea mai bună salată de cartofi. Rețeta simplă și aromată perfectă pentru zilele de post
- 14:13 - Primul vaccin creat integral cu ajutorul Inteligenței Artificiale a fost testat pe oameni. Ce au descoperit cercetătorii
- 13:46 - Două zodii intră într-o perioadă de noroc și transformări până în toamna lui 2026. Obstacolele dispar, iar succesul le bate la ușă
- 12:56 - Cod portocaliu de furtună în județul Constanța. ANM anunță vijelii, grindină și ploi torențiale
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














