Arestările în cazul protestelor de săptămâna trecută au continuat la Chişinău miercuri, în ziua când preşedintele Vladimir Voronin a anunţat amnistierea tuturor celor reţinuţi în urma manifestaţiilor, informează Ziarul de Gardă în ediţia electronică.
Astfel,
Radu Lungu din Chişinău a fost arestat miercuri pentru a doua oară,
după ce fusese eliberat şi făcea o cură de tratament cu perfuzii din
cauza bătăilor pe care le-a primit. Potrivit avocatului său, Radu Lungu
a fost reţinut la 7 aprilie şi dus de poliţişti în garajul
Parlamentului, unde a fost bătut cu cruzime alături de alţi tineri.
După aproximativ două ore a fost transferat cu un Mercedes la sectorul
de poliţie Buiucani, unde i s-au legat mâinile cu propria curea de la
pantaloni şi a fost pus să stea în genunchi mai multe ore.
Radu
spune că totuşi a fost bătut mai puţin decât alţii, pentru că nu avea
desenat pe obraz un tricolor. Cei care aveau desenat tricolorul pe
obraz erau bătuţi până nu se mai vedea nici urmă de desen, povesteşte
el. În cursul nopţii a fost silit să semneze nişte acte pe care nu le-a
citit, iar dimineaţa i s-a dat voie să plece, dar fără buletinul de
identitate care a fost oprit de poliţişti, împreună cu banii pe care îi
avea la el. Ajuns acasă, s-a simţit rău din cauza bătăilor şi a fost
consultat de un medic, care i-a indicat perfuzii zilnice.
Miercuri,
Procuratura Buiucani l-a sunat şi l-a somat să vină pentru o discuţie.
Radu a întrebat dacă este o citaţie şi i s-a spus că "apelul telefonic
este tot ca o citaţie". A mers acolo şi a fost reţinut pentru 72 de
ore, fiind transferat la Comisariatul General de Poliţie. Avocatul
spune că Radu nu şi-a putut continua tratamentul.
Pe
de altă parte, Ziarul de Gardă informează şi că şase minori sunt daţi
dispăruţi, după ce au fost ridicaţi de poliţie. Părinţii fraţilor
Curechi, ai lui Dumitru Târsână, Ion Tudorache, Ion Certan şi Serghei
Donici îi caută la secţiile de poliţie din toată ţara, dar nu au reuşit
să afle nimic despre ei.
Citeşte şi
Voronin a anunţat amnistierea tuturor persoanelor reţinute în timpul protestelor