Arbitri din Serbia la FC Timişoara - Dinamo
După ce atât FC Timişoara, cât şi Dinamo au recuzat o brigadă din Germania, partida din etapa a 14-a va fi condusă de arbitri sârbi.
Comisia Centrală a Arbitrilor a anunţat duminică că partida FC Timişoara - Dinamo, din etapa a 14-a a Ligii I, va fi arbitrată de o brigadă din Serbia, în frunte cu centralul Milorad Mazic.
În vârstă de 36 de ani, Mazic a fost promovat pe lista FIFA la începutul acestui an şi a condus doar meciuri internaţionale dedicate juniorilor şi un singur meci important, Finlanda-Ţara Galilor, scor 2-1, din preliminariile CM 2010.
Acesta va fi ajutat la cele două tuşe de conaţionalii săi Nikola Tomicic şi Igor Radojcic, în timp ce rezervă va fi craioveanul Sebastian Colţescu.
Iniţial, partida trebuia să fie condusă de o brigadă din Germania, condusă de Manuel Grafe, însă cele două formaţii au contestat delegarea, iar forul german a decis în cele din urmă să îi retragă pe arbitri, anunţând că au intervenit probleme de ultimul moment.
În cazul în care nu ar fi reuşit să primească accpetul pentru o brigadă din străinătate, CCA l-ar fi delegat ca central la acest joc pe Sebastian Colţescu, care acum va fi rezerva sârbilor.
Partida FC Timişoara-Dinamo, din etapa a 14-a a Ligii I, este programată luni de la ora 20.45, pe stadionul Dan Păltinişanu.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3477 RON 






Gheorghe Hagi si-a sarbatorit ziua in direct la...
Gheorghe Hagi, de ziua lui la Realitatea TV
Alpinistul Coco Galescu
Simona Amânar
Victoria Blohina l-a atacat pe Piţurcă la...
Coş uluitor marcat de LeBron James









Feedback

