Aproape toate păsările native în Hawaii, în pericol de dispariţie

Aproape toate păsările native în Hawaii, în pericol de dispariţie
Populaţia nativă de păsări din Hawaii este pe cale de dispariţie, potrivit unui raport federal.
O treime din păsările ameninţate ale Statelor Unite se află în Hawaii, spune raportul guvernului. 31 de păsări hawaiene sunt listate drept pe cale de dispariţie.
"Acesta este epicentrul extincţiilor şi aproape-extincţiilor", spune John Fitzpatrick, directorul Cornell Lab of Ornithology, care a ajutat la realizarea studiului. "Hawaii este în pragul unui dezastru ecologic", avertizează directorul.
Păsările native în Hawaii sunt ameninţate de distrugerea habitatului de către plantele invazive şi de animale introduse de oameni, precum porcii, caprele sau oile. Bolile, mai ales cele purtate de ţânţari, sunt o altă cauză.
Una din speciile cu risc este palila, o pasăre cântătoare galbenă care trăieşte în zonele înalte ale Mauna Kea. Populaţia ei a scăzut cu peste 60% de la 6.600 exemplare în 2002 la 2.200 anul trecut.
Organizaţia americană Fish and Wildlife Service doreşte să încercuiască o zonă de lângă Mauna Kea şi să scoată oile de acolo, pentru a oferi palilei un loc unde se poate înmulţi.
Refacerea habitatului va ajuta probabil şi alte păsări ameninţate care trăiesc în acelaşi ecosistem.
Proiecte similare de conservare au funcţionat în National Wildlife Refuge din pădurea Hakalau . Acolo, oamenii au instalat garduri, au controlat plantele invazive, au scos porcii şi au plantat copaci kia şi ohia.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























