Actual· 3 min citire

Apare un nou impozit. Va intra în vigoare de la ianuarie 2017

Apare un nou impozit. Va intra în vigoare de la ianuarie 2017

Apare un nou impozit. Va intra în vigoare de la ianuarie 2017

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 28 iun. 2016, 22:11

Un proiect de lege prin care impozitul pe profit este înlocuit cu un impozit specific în industria turismului, la hoteluri și unități de alimentație publică, a fost adoptat de Camera Deputaților. Acest impozit specific ar trebui să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2017 pentru a fi corelat cu noul Cod fiscal.

Plenul Camerei Deputaților a adoptat marți un proiect de lege prin care impozitul pe profit este înlocuit cu un impozit specific în industria turismului, la hoteluri și unități de alimentație publică. Decizia a fost luată cu 204 voturi "pentru", zece "împotrivă" și o abținere.

"Sper că acest proiect să fie un prim pas spre dezvoltarea turismului ținând cont de faptul că acest proiect de lege a fost cerut chiar de toți operatorii de turism din România. Sper ca proiectul să fie un prim pas spre dezvoltarea turismului", a declarat deputatul PSD Mircea Dobre, inițiatorul proiectului.

Proiectul prin care impozitul pe profit este înlocuit cu un impozit specific în industria turismului, la hoteluri și unități de alimentație publică a fost depus la Parlament în 2015.

"Proiectul este adresat în special companiilor care au până în 5 milioane de euro cifră de afaceri și au maximum 250 de angajați. Este un avantaj foarte mare pentru industria turismului, în urma acestui proiect de lege se elimină impozitul pe profit și se adaugă acest impozit specific, va fi avantajos pentru că vor rămâne mai mulți bani pentru investiții, pentru dezvoltare și modernizare în această zonă", explica Dobre, la momentul respectiv.

Acest impozit specific ar trebui să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2017 pentru a fi corelat cu noul Cod fiscal.

"O să vă dau câteva exemple cu privire la acest impozit. Un restaurant de 100 de metri pătrați din zona B a municipiului București ar avea de plătit 15.120 de lei pe an. Acest impozit se calculează pe baza unei formule care are mai multe variabile printre care sezonalitate, spațiu tehnic, gradul de ocupare, gradul de încadrare a unității în localitatea respectivă. Un bar sau o cafenea de 70 de metri pătrați din zona A a Bucureștiului ar plăti impozit de 8.060 de lei pe an, un hotel de 3 stele cu 100 de locuri de cazare din zona A a municipiului Brașov are o valoare de 24.400 de lei pe an, iar la o pensiune de trei margarete și 50 de locuri de cazare din zona A a stațiunii Predeal ar reveni un impozit de 4.400 de lei pe an", a arătat Dobre. Deputatul a menționat că aceste calcule au fost făcute în baza suprafeței utile de servire, împreună cu Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare în Turism, cu Autoritatea Națională de Turism, cu Ministerul Finanțelor, cu Federația patronală din turism și cu agențiile naționale din turism.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News