Aproximativ 380.000 de doze de vaccine ROR sunt disponibile, acestea fiind suficiente pentru toți copiii care trebuie vaccinați, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății, Valentin Popescu, precizând că părinții trebuie să îi ducă pe copii la medicii de familie pentru imunizare împotriva rujeolei.
“Nu există probleme cu distribuția vaccinului ROR, au existat sincope, dar nu au fost sincope majore. Există suficient vaccin pentru imunizarea tuturor copiilor de un an și șapte ani. Sunt 380.000 de doze disponibile pentru a-i vaccina pe aceștia. Părinții trebuie să meargă la medicii de familie, acolo unde se fac aceste vaccinări”, a spus Valentin Popescu.
El a precizat că în mediul rural, unde numărul medicilor de familie este foarte mic, se caută soluții. Mediatori sanitari ar putea să ajungă în aceste comunități care nu au acces la medici, pentru a le explica localnicilor care este situația și a le recomanda să îi ducă pe copii la vaccinare.
În ce privește numărul mare de cazuri de copii cu rujeolă din acest an, Popescu a spus că durează foarte mult toate procedurile în ce privește declararea unei epidemii.
“Se fac analize, în primul rând trebuie identificate acele cazuri, medicii le raportează, apoi se fac analize, se fac anchete epidemiologice și teste de laborator pentru a se vedea care este cauza reală a unei îmbolnăviri. Toate aceste proceduri durează și Ministerul Sănătății a vrut să fie sigur că are toate informațiile corecte atunci când anunță o astfel de situație foarte serioasă”, a precizat Valentin Popescu.
Vaccinul hexavalent
În ce privește vaccinul hexavalent, Valentin Popescu a spus că au fost unele probleme, dar contractul pentru achiziția și distribuția acestuia a fost semnat, iar în perioada imediat următoare va ajunge la Direcțiile de Sănătate Publică și, mai departe, la medicii de familie.
Ministerul Sănătății a anunțat, miercuri, că trei copii cu vârsta sub un an au murit și alți 675 au fost diagnosticați cu rujeolă în 23 de județe, în primele opt luni ale anului.
Comparativ cu anul 2015, creșterea cazurilor de rujeolă este mai mult decât alarmantă, anul trecut fiind doar șapte cazuri confirmate de rujeolă și niciun deces.
De ce s-au înmulțit cazurile de rujeolă?
Ministerul Sănătății susține că înmulțirea cazurilor de rujeolă de zeci de ori într-un an s-ar fi produs din cauza campaniilor împortiva vaccinării, în condițiile în care, în ultimii doi ani, în România nu au existat probleme majore la aprovizionarea cu vaccinul ROR.
Cei trei copii care au decedat aveau sub un an, adică vârsta la care se efectuează imunizarea împotriva rujeolei cu vaccinul ROR.
“Acești copii au murit inutil și fără sens. Într-o comunitate cu acoperire optimă a vaccinării, toți copiii sub 1 an sunt protejați de așa-numitul efect de protecție de grup. Mai simplu, cei trei copii decedați ar fi putut fi protejați prin neapariția rujeolei la copiii mai mari, trecuți de vârsta de vaccinare, dacă aceștia ar fi fost vaccinați”, susțin oficialii MS.
Apelul Ministerului Sănătății către părinți este de a respecta calendarul de vaccinare ROR pentru sănătatea copiilor.
În zonele afectate, Institutul Național de Sănătate Publică recomandă vaccinarea copiilor la vârsta de șapte luni, cu refacerea vaccinului la vârsta de un an.