Anunţ alarmant al unui ministru: Unele fructe venite în România sunt OTRĂVITE

Portocale
Portocale
Portocale Portocale

Una dintre ipotezele luate în calcul de autorităţi în cazul bebeluşului mort din Argeş, dar şi al altora aflaţi în stare gravă după infectarea cu o bacterie necunoscută, ar fi consumul de portocale.

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Achim Irimescu, a făcut declaraţii alarmante, dar şi foarte îngrijorătoare. Acesta a explicat la Realitatea TV cum funcționează mafia fructelor și cum românii consumă alimente otrăvite.

"Din păcate, o parte dintre produsele pe care le consumăm sunt otrăvite. Sunt o serie de produse care vin și din alte state și care nu respectă normele europene. În 2012 chiar am identificat un număr de camioane care veneau cu grapefruit din Turcia, fructe care aveau limita de pesticide depășită. Deci otravă. Produsele chimice care pot fi utilizate în Uniunea Europeană sunt produse mai scumpe, pentru că au altă calitate. Am declanșat controlul la frontieră al fructelor și legumelor care vin din alte state pentru a stop astfel de transporturi. Noi avem autoritatea Sanitar-Veterinară care efectuează controlul. Dar nu ne putem face mari iluzii, pentru că doar 10% din fructele și legumele care intră în România se pot controla potrivit legislației UE", a conchis ministrul Agriculturii.

Acesta a declarat că, potrivit legislației, autoritățile nu pot controla transportatorii care sunt în tranzit prin România, aceasta fiind una dintre probelemele care necestiă o soluție urgentă, scrie Stiripesurse.ro. Totuşi, alte soluţii nu sunt decât analiza de risc și controale sistematice.

Analiza de risc trebuie făcută de autoritatea Sanitar-Veterinară. "Și nu s-a făcut pentru că trebuie să ai oameni capabil să facă astfel de analize".

"Și mai este un aspect care trebuie subliniat. Sunt camioane care declară că sunt în tranzit, trec sigilate și se desigiliează în țară. În România nu ai voie să controlezi un camion care nu se oprește cu transportul în țara noastră. Și de aceea am propus acum câțiva ani să le urmărim prin satelit sau prin GPS ca să fim siguri că nu descarcă în România. Însă, pentru asta trebuie modificată legea. Până acum nu s-a modificat", a explicat Achim Irimescu, potrivit RealitateaTV.

Ministrul Agriculturii a afirmat că va reintroduce controlul la frontieră pentru reziduurile de pesticide, de produse chimice, pe considerentul că în cazul multor produse din ''gama de jos" care ajung pe piața românească sunt utilizate pesticide interzise pe piața europeană.

Achim Irimescu nu a dorit să nominalizeze țări de unde ar putea proveni produse pentru care sunt utilizate pesticide interzise în UE, dar a amintit cazul de acum câțiva ani al unor transporturi de grapefruit din Turcia.

Sursa infestării bebelușilor din Argeș, necunoscută! Cum își pasează responsabilitatea autoritățile

Sursa infestării bebelușilor din Argeș este încă necunoscută, în contextul în care autorităţile au demarat ancheta, în acest caz, abia la trei zile după primul val de internări, soldate cu un deces.

Și mai halucinante sunt motivele oferite de autorități, dar și modul de operare în această situație de criză: în timp ce președintele ANSVSA afirmă că fructele nu au fost incriminate până acum și, de aceea, abia vineri s-a autosesizat și dispus recoltarea de probe, începând de sâmbătă, de pe întreaga rețea de distribuție din Pitești, directorul DSV Argeș afirmă că DSP-ul nu l-a informat despre acest caz, iar directoarea DSP Argeş spune că a aflat din presă, prima dată, despre îmbolnăvirea bebelușilor.

DSV Argeș: Nu am fost sesizați. Ancheta epidemiologică este facută de către DSP

În cadrul unei intervenții telefonice, la Realitatea TV, directorul DVS Argeș, Daniel Lupu, a declarat că sâmbătă vor fi recoltate probe din supermarketurile aflate pe raza Pitești.

"După câte am auzit, se pare că mamele au cumpărat fructe de la supermarketuri. Toate aceste supermarketuri, de unde am auzit că au și cumpărat fructe, mâine dimineață vom fi în control și vom recolta probe pentru a le trimite la laborator. Mâine o să verificăm portocalele, în primul rând, pe care le vom recolta și trimite pentru control la București", a declarat Daniel Lupu.

Întrebat de ce nu a dispus această verificare mult mai devreme, din moment ce se știe despre portocale de opt zile, acesta a explicat: "Nu am verificat pentru că ancheta epidemiologică trebuia făcută de către Direcția de Sănătate Publică și în urma anchetei se spunea care aliment e incriminat. Practic, noi ne-am autosesizat. Nu am fost sesizați și ancheta epidemiologică este facută de către Direcția de Sănătate Publică".

Potrivit acestuia, deși DSV demarează săptămânal controale, asta nu implică și recoltarea de probe.

"Eu nu pot să mă duc, acum, să caut acul în carul cu fân. Dacă îmi spunea ancheta epidemiologică că e incriminată și portocala, automat mergeam și controlam de unde, ce și cum a luat. Noi facem controale cam săptămânal, în aceste uități. Asta nu înseamnă că dacă mergem în control, recoltăm și probe. Mâine, în jur de 14,00, cel târziu, probele vor fi duse la laboratorul de referință în București", a afirmat directorul DVS Argeș.

 

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?