Antonescu: Geoană va avea o victorie destul de clară: 55%
Liderul PNL spune că Mircea Geoană va câştiga detaşat alegerile prezidenţiale, iar dezbaterea de joi seară nu va schimba lucrurile. 55% pentru Geoană, spune Antonescu.
"Cred că Geoană va avea o victorie destul de clară, iar eu sunt tentat să dau crezare unor zvonuri că simpatizanţii lui Băsescu s-ar putea da la un fel de revoluţie portocalie, la blocări de drumuri, ceea ce am văzut la Timişoara, nu ştiu ce aviz smuls de unde că acest film a fost trucat", a spus preşedintele PNL, Crin Antonescu, prezent în emisiunea "Realitatea zilei" de la Realitatea TV. Antonescu s-a declarat mulţumit de faptul că 55% din cei care l-au votat în primul tur vor merge pe mâna lui Mircea Geoană. "E un transfer suficient şi îmi voi dedica ultimele zile pentru a-i face pe tineri să voteze. Cifra deşi e suficientă, cred că poate să crească".
În acelaşi timp, liderul liberal s-a declarat sceptic în privinţa faptului că dezbaterea dintre cei doi prezidenţiabili va schimba soarta alegerilor. "Nu. În funcţie de o dezbatere în asemenea moment se pot răsturna lucrurile. Aşa cum cunosc situaţia însă cu cei doi candidaţi, nu are ce să se întâmple. Domnul Băsescu poate să scoată teoretic o bombiţă din sertar".
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3477 RON 





O bătrână a fost blocată zece zile în...
Vanghelie i-a cumpărat Oanei Mizil un...
Japonezii strigă TE IUBESC chiar în centrul...
Meryl Streep si a pierdut pantoful la Bafta
METEO 14 FEBRUARIE
Diaspora strange ajutoare pentru sinistrati
Feedback

