Foto: Realitatea TV

"Propunerea a fost respinsă de preşedinte în primă instanţă pe motive care nu are nimic de-a face cu democraţia. Când preşedintele spune că nu îl desemnază pe Klaus Johannis pentru că în spatele lui e coaliţia de la Grivco e o vorbă inacceptabilă pentru un preşedinte de stat. E ca şi cum noi am refuza să lucrăm şi să comunicăm cu instituţia prezidenţială din România pentru că nouă nu ne place preşedintele de la Golden Blitz, ca şi cum preşedintele ar avea dreptul de a lucra la nivel politic doar cu cine-i place. Nu e acceptabil aşa ceva", a afirmat Antonescu de la tribuna Parlamentului. El a adăugat că nominalizarea lui Klaus Johannis nu a avut nimic neconvenabil, provocator la adresa lui Traian Băsescu.

Liderul PNL a amintit că liberalii şi udemeriştii au iniţiat o moţiune de cenzură, care a fost votată, iar în 24 de ore toate partidele şi grupurile din Parlament, cu o singură excepţie, au convenit asupra unei soluţii. "Nu este o alianţă politică, nu e o coaliţie, doar o majoritate a unor parlamentari din partide şi grupuri politice diferite, chiar aflate în confruntare", a mai afirmat Antonescu.

Preşedintele PNL a precizat şi că primarul Sibiului este independent, inclusiv în raport cu candidaţii principali la preşedinţie. "Singura ieşire partizană (a lui Johannis - n.r.) a fost în 2004, când l-a susţinut pe Traian Băsescu la prezidenţiale", a mai punctat liderul liberal.

Crin Antonescu a comentat că dezbaterea din Parlament, de miercuri, reprezintă o premieră, deoarece s-a discutat o iniţiativă strict parlamentară, "fără ca cineva din afara Legislativului să sugereze acest lucru", ceea ce, în opinia liberalului, alături de votarea moţiunii de cenzură, arată "maturizarea" instituţiei.