ANI cere confiscarea a 90.000 euro senatorului Dumitru Oprea

ANI cere confiscarea a 90.000 euro senatorului Dumitru Oprea
Agenţia Naţională de Integritate cere Curţii de Apel Iaşi să îi confişte senatorului Dumitru Oprea suma de 90.000 de euro. Informaţia apare pe site-ul Academiei Caţavencu.
Jurnaliştii publicaţiei susţin că inspectorii au descoperit că demnitarul nu are cum să îşi justifice acest venit.
Dumitru Oprea a fost până în aprilie anul trecut rector al Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi. A decis însă să candideze la Parlament. Deoarece şi-ar fi depus cu întârziere declaraţia de avere, inpectorii ANI au început verificările din oficiu. Ca atare, pe anii 2001-2008 au observat o diferenţă de 90 de mii de euro între sumele declarate în conturi şi cele care existau acolo.
Dumitru Oprea nu a vrut să comenteze acuzaţiile pentru Realitatea TV, deoarece decizia ANI nu i-a fost încă adusă la cunoştinţă. Sumele nedeclarate, susţine actualul senator, provin din caştigul de rector dar nu a considerat necesar să le treacă pentru că şi-a încheiat mandatul pentru această funcţie anul trecut.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























