Cancelarul german Angela Merkel a făcut o declarație de presă pe tema presupusului atac terorist înregistrat luni într-o piață de Crăciun din Berlin, în care și-au pierdut viața 12 persoane și aproape 50 au fost rănite.
Cancelarul german a recunoscut că luni a fost 'o zi grea' și că întreaga țară este unită în doliu. Această crimă va fi lămurită și pedepsită pe cât de sever permite legea, a mai spus ea, care a anunțat că se va deplasa la locul incidentului în cursul zilei.
"Gândurile mele merg la acești oameni, la cei răniți. Întreaga țară este alături de voi, mulți se roagă în aceste timpuri. Sper să găsiți puterea de a merge înainte, în urma acestei tragedii. Mi-ar plăcea să le mulțumesc serviciilor de urgență pentru dedicarea de care au dat dovadă în aceste circumstanțe dificile. Am încredere mare în poliție și autorități că vor elucida implicațiile acestui atac. Trebuie să prezumăm că este un atac terorist. Ne va fi greu să înțelegem ce s-a întâmplat. Trebuie să aflăm dacă acest atac a fost comis de cineva care a cerut statut de refugiat în Germania", a afirmat Angela Merkel.
Cancelarul german a adăugat că va vizita piața în care a avut loc atacul, dar a precizat și ce dorește în continuare de la poporul german.
"Le mulțumesc celor care ne ajută să facem față crizei refugiaților. Consiliul de securitate se va întruni pentru a discuta, pentru a dezbate informațiile pe care le avem. Astfel de reuniuni sunt necesare. Împreună cu Miunisterul de Interne voi vizita piața în care a avut loc atacul.
Știm că nu vrem să nu fim capabili să mergem unde vrem. Nu vrem să trăim cu frică. Ne este greu, vom găsi puterea de a ne trăi viețile așa cum vrem în Germania", a încheiat Angela Merkel.