Angajaţii Metrorex au ajuns la un acord cu Alstom

Angajaţii Metrorex au ajuns la un acord cu Alstom
Directorul general al companiei Alstom International, Gabriel Stanciu, a declarat că firma franceză a ajuns la un acord, după concilierea cu angajaţii de la exploatare Metrorex, privind creşteri salariale, bonus de performanţă şi bani pentru prime.
"Am avut concilierea conform programului stabilit săptămâna
trecută şi am ajuns la un acord care permite evitarea grevei", a
declarat Gabriel Stanciu.
Potrivit acestuia, în acest acord
este stipulată o creştere salarială fixă de 15% de la 1 aprilie,
acordarea unui bonus de performanţă de 5% din salariul de bază anual,
în funcţie de rezultatele obţinute de compania Alstom.
De asemenea, Stanciu a subliniat că acest acord mai prevede şi o primă
netă de 1.200 lei pe an, care va fi plătită în trei tranşe, respectiv
de Paşte, de ziua Metroului şi de Crăciun.
Sindicatele din exploatare Metrorex au declanşat, în 10 aprilie,
conflictul de muncă şi au ameninţat că vor intra în grevă generală
dacă nu le vor fi soluţionate cererile.
Legat de contractul colectiv de muncă al salariaţilor de la exploatare,
care a expirat la 31 martie, preşedintele USL Metrou, Ion
Rădoi, spunea, în 10 aprilie, că sindicatele nu sunt de acord cu oferta
Alstom, respectiv un salariu fix cu 13% mai mare de la începutul lunii
aprilie, plus 7% o creştere variabilă, fără TVA, deci în total cu 20%
mai mult faţă de anul trecut.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























