Angajaţii CFR au un salariu minim de 450 de lei
Angajaţii CFR au un salariu minim de 450 de lei
Salariaţii de la CFR au, în prezent, un venit minim lunar de 450 de lei, mai mic şi decât salariul minim la nivel naţional, stabilit la 500 de lei pe lună. Astfel, angajaţii CFR au printre cele mai mici salarii de pe piaţa muncii.
Potrivit sindicaliştilor, ministrul Transporturilor le-a promis feroviarilor un salariu minim de 500 de lei, începând cu 1 ianuarie, şi 570 de lei, de la 1 mai, semnând chiar un proces verbal în acest sens.
De salarii mici s-au plâns şi profesorii, aceştia au obţinut însă în 2007 o majorare de aproape 25%. Astfel, la finalul anului trecut, un profesor debutant câştiga puţin peste 690 de lei, în timp ce un învăţător cu studii medii şi definitivat primea lunar 627 de lei. Profesorul cu gradul 1 şi o vechime de 18-22 de ani are un salariu de aproape 1.600 de lei.
Funcţionarii publici reprezintă o altă categorie de bugetari care au ameninţat cu greva dacă nu primesc salarii mai mari. În cazul lor, Guvernul a acordat săptămâna aceasta o majorare de 10,25% pe anul 2008. În prezent, în sistemul administraţiei publice locale, cele mai mici salarii le au funcţionari de execuţie. Salariul net al unui funcţionar dintr-o primărie nu depăşeşte 530 de lei. Aceeaşi remuneraţie o are şi funcţionarul din domeniul asistenţei sociale sau cel de la ghişeul unei instituţii subordonate Consiliului Judeţean.
Citește și:
- 23:55 - Româncă umilită în Franța după o presupusă relație extraconjugală. A fost tunsă cu forța și agresată de mai mulți membri ai familiei
- 23:43 - Dosarul PFIZER: cea mai mare presiune a statului român. Jaful din pandemie: factură de 680 de milioane de euro
- 23:42 - Val de reacții în mediul online după un videoclip publicat de Poliția Română. Ce a stârnit controversele
- 22:41 - De ce a ajuns biletul la Cupa Mondială să coste cât o mașină rulată?
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























