Ultimele Stiri· 1 min citire

Andronescu despre posibilitatea de a fi remaniată: Dacă asta merit!

Andronescu despre posibilitatea de a fi remaniată: Dacă asta merit!

Andronescu despre posibilitatea de a fi remaniată: Dacă asta merit!

Publicat24 aug. 2009, 09:41
Actualizat25 aug. 2009, 01:20
SursăNewsIn

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat luni, comentând informaţiile conţinute de un document intern al PSD în care se spune că ar putea fi remaniată de Emil Boc, că nu ştie de o asemenea posibilitatate, declarându-se dezamăgită că este armă politică.

Întrebată cum comentează documentul strategic al PSD, potrivit căruia va fi remaniată de Emil Boc, Andronescu a spus ironic. "Probabil că (mă va remania, n.r.)..., dacă asta merit..." şi apoi a râs.

Întrebată de ziarişti dacă merită acest lucru, ministrul a răspuns, tot râzând, "Nu ştiu, zic şi eu".  Ea a negat totodată că ar avea informaţii că va fi remaniată.

"Asta îmi produce o profundă dezamăgire", a mai spus Andronescu, întrebată dacă e de părere că este folosită ca armă politică în coaliţie.

Potrivit unei note strategice a PSD, de trei pagini, citată de Realitatea Tv, social-democraţii se aşteaptă ca Traian Băsescu şi PD-L să declanşeze o "ofensivă extrem de violentă" împotriva PSD, fiind vizaţi 18 parlamentari ai acestei formaţiuni pentru a fi racolaţi până la 1 septembrie.

Documentul menţionează şi că tentative de racolare i-ar viza şi pe parlamentarii PNL, "în condiţiile în care cu UDMR şi reprezentanţii minorităţilor se poartă deja discuţii structurate".

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri