Adio elevi care copiază la examen ori profesori care îi ajută. Ministrul Educației vrea să instaleze camere de supraveghere în toate clasele de examen din țară.Ecaterina Andronescu intenționează să pună în aplicare această măsură până la examenul de bacalaureat din 2010.
''Am vrea să avem astfel de camere în toate sălile de examen. Am început deja să lucrăm la această inițiativă. Vom încerca, ca din buget să cumpărăm acest camere. Cred că o astfel de măsură ar conferi o credibilitate mai mare sistemului'', a declarat Ecaterina Andronescu.
Potrivit ministrului, în acest moment, aproape fiecare școală din România este dotată cu o cameră de supraveghere.
În anii trecuți, în multe școli din țară s-a pus la îndoială corectitudinea desfășurării examenelor. Din cauza lipsei unui sistem de supraveghere s-a ajuns la situația în care zeci de lucrări erau identice. În iulie anul trecut, directoarea unui liceu din Sighetu Marmației a stat în arest 29 de zile, după ce a fost acuzată că a primit bani de la 126 de elevi pentru a fi lăsați să copieze la bacalaureat. De asemenea, în urmă cu doi ani, în județul Ilfov aproape trei sferturi dintre elevi au picat bacalaureatul pentru că nu au fost lăsați să copieze.
Măsura supravegherii prin camere video a fost pusă în practică, experimental, anul trecut, în mandatul ministrului Cristian Adomniței. Atunci, în Capitală, la a doua sesiune a bacalaureatului, au fost instalate camere pe holurile mai multor centre de examen.