Filosoful Andrei Pleșu mărturisește că ar inventa pentru Herta Müller un premiu Nobel pentru calitate umană și că prin gestul de recunoaștere al Comitetului Nobel, adevărurile despre trecutul României și despre ce a însemnat viața în comunism capătă o legitimitate universală.
"Pentru mine, Herta Müller și scrisul ei reprezintă o combinație rară de farmec și rigoare. O admir pentru modul ei de a fi mereu deasupra conveniențelor și modelor și aproape că aș inventa pentru ea un premiu Nobel pentru calitate umană. În rest, mă bucur că prin ea, o parte sumbră din istoria României întră în circuitul istoriei europene. Să mă bucur că Institutul Nobel a fost sensibil la adevărurile rostite de Herta Müller care, rostite de alții, au trecut neobservate", a declarat pentru NewsIn filosoful Andrei Pleșu, rector al New Europe College.
În ceea ce privește împăcarea scriitoarei cu propriul trecut și cu țara în care s-a născut, "Herta Müller nu se poate liniști. O să rămână toată viața un om în ofensivă, pe care nimic nu îl va schimba", spune Andrei Pleșu. În ceea ce privește felul în care românii vor percepe gestul istoric al Comitetului Nobel, Andrei Pleșu nu crede că românii vor învăța să își asume istoria și să își recunoască vinovăția colectivă, pentru că "în afara celor care l-au trăit nemijlocit, trecutul nu poate fi o zonă de interes general".
"Herta Müller a venit din nou în România. De ce vrea Herta Müller să vină, din cînd în cînd, în țara ei de baștină? (...) Probabil dintr-un soi de amor nevindecabil, din dorința de a revizita cearcănul de pămînt în care era să-și lase oasele, pe vremea disidenței bănățene. E intensă, melancolică și necomplezentă, cum e întotdeauna. E bine primită? De admiratori, prieteni și două-trei instituții, da. Dar există ceva în alcătuirea generală a patriei, care n-o poate absorbi. (...) Sper să o pot convinge, într-o bună zi, sprijinit în baston, puțin surd, miop și șubred, că România e, totuși, frecventabilă, că, așa cum îmi spunea cîndva profesorul Ion Frunzetti, e ceva de iubit aici, în ciuda tuturor aparențelor", scria Andrei Pleșu în 2008, în revista "Dilema veche".
