Procurorii DNA Ploiești vor pune sechestru record pe averile primarului Sectorului 1, Andrei Chiliman și ale celorlalți trei inculpați din dosarul. Procurorii vor să recupereze 670 de milioane de euro.
UPDATE 14.00: Chiliman a plecat de la sediul DNA Ploiești. "Nu discut despre demisie", a spus el, la ieșirea de la DNA.
UPDATE 13.30: Anchetatorii au descoperit, în urma perchezițiilor de săptămâna trecută făcute la locuința lui Vlad Moisescu, un contract prin care soacra fostului trezorier al PNL își împrumuta fiica cu suma de 670 de milioane de euro, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.
UPDATE 12.45: Andrei Chiliman a ajuns la sediul DNA Ploiești.
Potrivit unor surse judiciare, la sediul Serviciului Teritorial Ploiești al Direcției Naționale Anticorupție ar urma să ajungă, tot luni, și ceilalți doi inculpați în dosarul privind atribuirea preferențială de lucrări unor firme de la care primeau "comisioane" de 10% din valoarea contractelor încheiate, și anume Vlad Moisescu și Ion Brad.
Andrei Chiliman, primarul sectorului 1 al Capitalei, va veni astăzi la sediul DNA din Ploiești. Procurorii îl vor înștiința oficial că au dispus instituirea sechestrului asigurator pe averea sa.
AVEREA FAMILIEI CHILIMAN
Andrei Chiliman
- 11 terenuri
- 50%/casă
- 50%/apartament cu mansardă
- un autoturism Audi A6
- bijuterii: 20.000 euro
- obiecte de artă: 150.000 euro
CONTURI
- 49.132 lei
- 70.299 euro
- 60.096 dolari
- 10.034 franci elvețieni
SOȚIA
- 4 terenuri
- o casă
- 25%/casă
- autoturism Renault (epocă)
COPIII
- 6 terenuri
- 2 apartamente
- 3 case
VENITURI:
Andrei Chiliman
Indemnizație primar: 59.600 RON/an
Chirii: 3.500 RON/an
Alexandra Chiliman Juvara (soția)
Activități independente: 7.100 RON/an
Chirii: 195.300 RON/an
Pensie: 32.300 RON/an
Acțiuni Fondul Proprietatea: 209.000 RON
SURSA: Declarație de avere Andrei Chiliman