Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Ancheta în cazul celor 15.000 de diplome false se desfăşoară cu dificultate

Ancheta greoaie în cazul celor 15.000 de diplome falsificate. Poliţiştii şi procurorii nu au stabilit până acum câte persoane au beneficiat de serviciile acestei reţele.

Foto: RTV
Foto: RTV

În schimb, autorităţile inventariază cataloagele şi evidenţele celor două universităţi bănuite că au continuat să fabrice diplome şi absolvenţi, deşi nu mai aveau acest drept legal.

Ministrul Educaţiei a trimis deja echipe de control la cele şase universităţi din ţară bănuite că au colaborat pentru a scoate pe bandă rulantă falşi absolvenţi. Un alt fost ministru al Educaţei, Mircea Miclea, a adus grave acuzaţii politicienilor care patronează, din Parlament, soarta diferitelor universităţi. Declaraţiile au fost făcute la Realitatea FM, iar unul dintre cei vizaţi, preşedintele comisiei de învăţământ din Camera deputaţilor, a refuzat să comenteze.

"Le-am cerut rectorilor să verifice toate documentele de studii ale celor care s-au înscris la examenul de licenţă. Vom lua măsuri dacă universităţile vor fi găsite vinovate. Diplomele sunt documente obţinute fraudulos, care nu au nicio valoare pe piaţa muncii", a spus ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu.

Poliţia va demara o expertiză informatică a celor nouă calculatoare ridicate de la sediul Fundaţiei Ergorom, care patronează două dintre universităţile care au eliberat ilegal diplome. Până la această oră nu a fost audiată nicio persoană şi urmează ca în urma acestei expertize să se stabilească câte persoane au beneficiat de serviciile fundaţiei.

Ancheta se desfăşoară cu dificultate şi pentru că dosarul urmează să se mute de la Serviciul de Investigare a Fraudelor din sectorul 4, către Inspectoratul General al Poliţie Române. În funcţie de calitatea persoanele descoperite că au primit diplome false, este posibil ca şi procurorul să fie schimbat de pe acest dosar. Documentele din dosar ar putea să ajungă la Parchetul Tribunalului Bucureşti sau la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel. Citeşte mai mult despre cazul diplomelor falsificate

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro