ANAF pregătește o BOMBĂ pentru românii din străinătate. Va fi prăpăd!

ANAF pregătește o BOMBĂ pentru românii din străinătate. Va fi prăpăd!
Statul român are în plan un proiect de lege prin care poate pune oprire pe conturile românilor din țară și străinătate.
ANAF ntenționează să desecretizeze informațiile conturilor bancare ale tuturor românilor din țară, dar mai ales a celor care lucrează în străinătate.
Inspectorii ANAF au reușit în ultimile șase luni ale anului să continue ofensiva severă dusă împotriva rău-platnicilor din România. Potrivit datelor oficiale recente, de pe pagina oficială a Fiscului, peste 2.000 de societăți comerciale și peste 300.000 de români au fost verificați doar în ultimile două luni.
Măsurile luate de inspectorii ANAF sunt de multe ori abuzive și luate în pripă, astfel încât mii de români au hotărât să reclame abuzurile lor la Protecția Consumatorului. Foarte mulți români întorși de la muncă din străinătate zilele trecute, s-au trezit cu somații de plată emise cu titlul executoriu.
Inspectorii ANAF au reușit să descopere conturile bancare ale cetățenilor care munceau la negru în străinătate, pe care au pus oprire. Românii s-au văzut puși în situația de a fi obligați să plătească dările către CAS, de pe perioada mai multor ani din urmă. Foarte mulți din cei aflați în această situație se vor trezi cu penalități colosale în clipa în care vor reveni în țară.
Potrivit "Vocea Transilvaniei", ANAF se află doar la un pas de a pune la zid conturile bancare și ale cetățenilor români care lucrează în mod legal în țară sau în străinătate.
Astfel, schimbul de date confidențiale dintre ANAF și băncile din toată lumea, ar putea fi anexat Codului de Procedură Fiscală în cazul în care propunerea deputatului clujean Aurelia Cristea va fi adoptată.
Deputatul Aurelia Cristea, membră a Comisiei pentru Buget, Finanțe și Bănci, susține că amendamentele propuse de acest proiect potrivit articolelor 61-62 din Codul de Procedură Fiscală, ar conduce la o colaborare cu peste 52 de bănci din lume, pentru prevenirea evaziunii fiscale și, totodată, pentru facilitarea recuperării sub umbrela legii, a debitelor persoanelor care s-au sustras de la plata taxelor și impozitelor prevăzute de cadrul legal existent în România, potrivit Arq.ro.
Până atunci, se pare că inspectorii ANAF au găsit soluții de compromis cu băncile din țară ce au facilitat deja pătrunderea abuzivă în baza de date a muncitorilor români care muncesc peste hotare și cărora le-au pus oprire pe conturi.
Drept la replică deputat PSD Aurelia Cristea
Deputatul PSD Aurelia Cristea dorește să dezmintă informațiile apărute în articolul publicat sambata, 18 iulie 2015, pe site-ul Realitatea.net, referitoare la articolele 61 și 62 din Codul de Procedură Fiscală.
„În virtutea dreptului la replică, și ținând cont de faptul că nu mi-a fost solicitat punctul de vedere în legătură cu un subiect în care sunt menționată, vreau să fac următoarele precizări:
Articolele 61 și 62 din Codul de Procedură Fiscală, pentru ale căror reintroducere am militat* nu sunt de natură să îi prejudieze pe românii din străinătate, care muncesc cinstit, ci se referă la permiterea schimbului de date între Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și instituțiile bancare în cazul rezidenților români suspectați de evaziune fiscală. Prevederile acestea permit depistarea marilor evazioniști fiscali, cei ale căror conturi în off-shore-urile din străinătate nu puteau fi verificate până acum de statul român.
*Cele două articole au fost prevăzute în proiectul inițial, depus la Senat, a Codului de Procedură Fiscală, ca parte a proiectului de schimb automat de date între Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și instituțiile bancare.
Este vorba de proceduri mai simple pentru recuperarea banilor neimpozitați, aflați în conturi ascunse în “paradisuri fiscale” în străinătate, de la cei care fac evaziune fiscală ÎN România, adică fură din banii contribuabililor cinstiți! Este vorba de o măsură normală în toate țările europene, de urmărire și descoperire a MARII evaziuni fiscale, de recuperare a prejudiciilor în cazurile MARI de corupție!
Date complete referitoare la potențiali mari evazioniști se transmit deja către Oficiul de Spălare a Banilor, entitate însărcinată cu aplicarea Directivei nr. 60/2005 a Consiliului Uniunii Europene privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor și a finanțării actelor de terorism, obligatorie pentru România.
Aceste informații vor ajunge în curând și la ANAF, care le va putea corela cu acelea din dosarele de mare evaziune și le va putea transmite altor 52 de țări, care, la rândul lor, vor pune la dispoziția autorităților române date simliare, despre cei bănuiți de evaziune fiscală. Asta prevede, pe scurt, Acordul de Schimb de Informații Financiare și Fiscale, încheiat în toamna anului trecut, la inițiativa ministrului german de Finanțe, de 53 de țări, printre care și România. Acordul va intra în vigoare din 2017 și, până atunci, trebuie pregătit terenul, adică legislația în domeniul combaterii marii evaziuni fiscale, reglementarea instrumentelor de recuperare a prejudiciilor, pentru a fi mai operative- iar asta fac prevederile articolelor 61 și 62 din Codul de Procedură Fiscală. Repet, nu au nicio legătură cu românii din diaspora!
În al doilea rând, românii rezidenți în alte state sunt protejați de tratatele internaționale ÎN VIGOARE semnate de România (primul datează încă din 1976, fiind semnat cu Regatul Marii Britanii și Irlandei de Nord) cu majoritatea statelor lumii privind dubla impunere, potrivit cărora nimeni nu poate plăti taxe în același timp în țara de rezidență și în cea de origine.
Vă invit să citiți integral articolele la care se face referire (paginile 35, 36 si 37) aici:
http://www.cdep.ro/pls/proiecte/docs/2015/pr385_15.pdf
De asemenea, regăsiți mai jos link-urile către comunicatele de presă trimise în lunile mai și iunie 2015 pe tema REintroducerii celor două articole în Codul de Procedură Fiscală:
http://www.aureliacristea.ro/comunicat-de-presa-nu-lasa-i-evazioni-tii-sa-scape-schimbul-de-date-intre-anaf-i-banci-trebuie-reintrodus-in-codul-de-procedura-fiscala-art-772/
http://www.aureliacristea.ro/comunicat-de-presa-articolele-61-i-62-au-trecut-de-prima-etapa-din-dezbaterea-codului-de-procedura-fiscala-art-771/ "
Aurelia Cristea
deputat PSD Cluj
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























