Funcţionarii Ambasadei Rusiei din Bucureşti au constatat la 8
septembrie, când au vizitat Memorialul militar sovietic din Bucureşti,
că "principalul monument al memorialului şi postamentul acestuia placat
cu basoreliefuri din marmură au fost mânjite cu vopsea roşie", se arată
în comunicatul de presă.
Mai mult decât atât, subliniază
comunicatul Ambasadei, pe acestea au fost aplicate "inscripţii
jignitoare pentru memoria eroilor căzuţi pentru eliberarea României de
fascism. Ambasada consideră acest fapt profanator şi revoltător de
vandalism politic ca pe o provocare menită să zdruncine relaţiile
ruso-române. Persoanele care au iniţiat această faptă profanatoare au
ţintit memoria sângelui vărsat împreună în lupte - ceea ce apropie în
mod deosibit popoarele noastre", se arată în comunicat.
Potrivit reprezentanţei Rusiei, "este evident că autorii acestei
acţiuni au fost stimulaţi de nesancţionarea celor care au distrus
monumentul militar sovietic de la Iaşi şi au vandalizat cimitirul
militar sovietic din judeţul Galaţi".
Prin urmare, "Ambasada solicită o cercetare imediată a acestui act
sfidător de vandalism politic faţă de monumentul din incinta
memorialului militar sovietic, stabilirea şi pedepsirea aspră a
iniţiatorilor şi executanţilor acestuia. Sunt necesare de asemenea
măsuri pentru neadmiterea în viitor a unor astfel de fapte profanatoare
împotriva cimitirelor militare, inclusiv în Bucureşti", se evidenţiază
în comunicat.
"Ne bazăm pe faptul că în conformitate cu Acordul în vigoare dintre
guvernele statelor noastre privind statutul juridic al cimitirelor
militare ruseşti pe teritoriul României şi al cimitirelor militare
româneşti pe teritoriul Federaţiei Ruse din 8 noiembrie 2005 partea
română va lua imediat măsurile necesare pentru înlăturarea în cel mai
scurt timp a urmărilor acestei barbarii", încheie Ambasada.
În acelaşi timp, ambasadorul Rusiei în România, Alexander Churilin, i-a
transmis pimarului Bucureştiului, Sorin Oprescu, o scrisoare de
mulţumire pentru îndepărtarea inscripţiilor de pe monumentul dedicat
soldaţilor sovietici. "Sunt profund emoţionat de acţiunile
dumneavoastră energice şi hotărâte privind înlăturarea urmărilor
actului de vandalism politic săvârşit la Monumentul din incinta
memorialului militar de la Bucureşti", i-a transmis Churilin edilului
Capitalei.
"Iniţiatorii acestei acţiuni profanatoare au vizat memoria sacră pentru
noi - ruşii şi românii - a sângelui vărsat de către ostaşii ţărilor
noastre în lupta pentru libertate. Această ieşire mişelească a eşuat.
Ca şi străbunii noştri pe câmpurile de luptă cu hoardele fasciste noi
rămânem şi astăzi împreună în acţiunile de contracarare a fasciştilor
grimaţi", a subliniat ambasadorul rus.
În final, Churilin i-a mulţumit lui Opresu şi i-a spus că Ambasada a
apreciat "la justa valoare solidaritate şi simpatia frăţească" de care
primarul a dat dovadă.
Ambasada Rusiei a transmis Ministerului român de Externe, la 11
septembrie, o notă de protest în urma incidentului de la monumentul
ridicat la Bucureşti în memoria soldaţilor sovietici căzuţi în timpul
celui de al Doilea Război Mondial. Moscova a cerut Bucureştiului să
"repare fără întârziere consecinţele acestei crime, să desfăşoare o
anchetă minuţioasă şi să îi condamne sever pe vinovaţi", subliniind că
incidente similare au avut loc şi în alte două oraşe, Iaşi şi Galaţi.
Ministerul român de Externe a anunţat, în aceeaşi zi, că regretă
vandalizarea monumentului şi a asigurat că va ţine la curent partea
rusă privind ancheta din acest caz, instituţia română considerând că
"maniera echilibrată şi cumpătată" de colaborare trebuie continuată.
"Conform competenţelor sale, în baza cadrului juridic bilateral, MAE va
întreprinde demersurile necesare şi va ţine la curent partea rusă în
legătura cu ancheta derulată de instituţiile abilitate ale statului, pe
canalele diplomatice uzuale", a comunicat ministerul.
În acelaşi timp, ministerul a atras atenţia asupra eforturilor depuse
de România până în prezent în acest sens. "Cinstirea memoriei celor
căzuţi în luptă reprezintă un subiect de interes reciproc pe agenda
bilaterală româno-rusă. Există interes şi preocupare de ambele părţi
pentru cooperarea în acest domeniu. Apreciem că până în prezent
colaborarea a fost constructivă. România a depus eforturi pentru a
acţiona corespunzător la preocupările părţii ruse, dat fiind faptul că
cinstirea memoriei celor căzuţi în luptă are o simbolistică aparte
pentru ambele părţi: respect pentru cei care şi-au jertfit viaţa, un
mesaj către generaţiile viitoare privind ororile războiului", a
subliniat MAE.
"Apreciem că maniera echilibrată, cumpătată în care am colaborat
trebuie continuată", a mai punctat Ministerul de Externe.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M