Alte patru persoane au murit din cauza noii gripe
Totalul cazurilor confirmate înregistrate este de 5.421, numărul deceselor ajungând la 42. Dintre îmbolnăvirile nou confirmate, cele mai multe au fost depistate în Bucureşti (17) şi Botoşani (11).
În 24 ore au fost confirmate patru decese cauzate de gripa cu virus A/H1N1 pandemic, a anunţat Ministerul Sănătăţii.
Până în prezent au fost vaccinate peste 75. 000 de persoane, nefiind semnalate reacţii adverse. Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Adrian Streinu-Cercel, a anunţat, săptămâna trecută, că majoritatea persoanelor cu A/H1N1 decedate în România aveau între 30 şi 44 de ani, iar rata naţională de mortalitate a ajuns la 0,52%.
Grupa de vârstă cea mai afectată de forme de gripă uşoare este 15-29 ani, iar la grupa 45-59 de ani se înregistrează cele mai multe forme severe, au precizat reprezentanţii ministerului. Adrian Streinu Cercel a atras atenţia că, la pacienţii cu A/H1N1, decesul poate surveni în doar 48 de ore, ca urmare a unei infecţii respiratorii severe.
Secretarul de stat a mai anunţat că persoanele care fac parte din grupele de risc şi refuză vaccinarea împotriva gripei A/H1N1 îşi vor plăti tratamentul în cazul în care se vor îmbolnăvi, la fel ca şi personalul medico-sanitar care refuză imunizarea.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3477 RON 





Diaspora strange ajutoare pentru sinistrati
Atac dur al ministrului de Interne la adresa...
Mircea Toader spune că oamenii morţi în ger...
Jurnal Realitatea Tv Cluj 13.02.2012 ora 18.10
Trafic ingreunat pe DN1 din cauza zapezii
Un bătrân invalid a fost scos din casă după...








Feedback

