Ultimele Stiri· 1 min citire

Alte nouă cazuri de gripă porcină în România, bilanțul total a ajuns la 305

Alte nouă cazuri de gripă porcină în România, bilanțul total a ajuns la 305

Alte nouă cazuri de gripă porcină în România, bilanțul total a ajuns la 305

Publicat30 aug. 2009, 11:10
Actualizat31 aug. 2009, 01:49
SursăNewsIn

Numărul pacienților diagnosticați cu gripă porcină în România a ajuns la 305, de vineri până sâmbătă fiind confirmate alte nouă cazuri, potrivit celei mai recente centralizări a Centrului European de Prevenire a Bolilor (ECDC).

Cele mai multe cazuri din Europa, raportate către ECDC, sunt înregistrate în Germania, unde numărul pacienților cu gripă porcină a ajuns la 15.567.

De la apariția virusului, în Europa au fost depistate peste 45.600 de cazuri, iar 104 persoane au murit de gripă porcină, potrivit datelor centralizate de ECDC.

Primul caz de infectare cu virusul A/H1N1 din România a fost confirmat pe 23 mai, la o tânără întoarsă din SUA. Specialiștii estimează că, la toamnă, odată cu răcirea vremii, incidența bolii va crește semnificativ.

Noul virus a fost semnalat, pentru prima dată, la sfârșitul lunii martie, în Mexic, iar OMS a decretat pandemie pe 11 iunie. Boala s-a extins "cu o viteză fără precedent", potrivit organizației, care a subliniat că "în cursul pandemiilor precedente a fost nevoie de peste șase luni ca virusurile gripale să se propage așa cum a făcut virusul A/H1N1 în mai puțin de șase săptămâni.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri