Alin Burcea: Ţările Arabe au o problemă. Turismul este extrem de vulnerabil

Alin Burcea: Ţările Arabe au o problemă. Turismul este extrem de vulnerabil
Alin Burcea, preşedintele agenţiei de turism Paralele 45 şi reprezentant al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, a sus că domeniul turismului este extrem de vulnerabil la ceea ce se întâmplă la nivel politic şi mondial.
"Acum, noi, operatorii de turism din România, începem să încercuim zonele roşii pe glob. De exemplu, Maroc este o ţară stabilă, însă când ai doi copii nu stai să te gândeti că Marocul e stabil şi că în Tunisia sau Egiptul situaţia este alta. Ţările Arabe, atât din Orientul Mijlociu, cât şi din nordul Africii au o problemă", a detaliat Alin Burcea. "Este bine să crească turismul în România, dar nu de frică", a mai spus acesta, explicând că este nevoie de un brand de ţară, însă fondurile alocate pentru promovare sunt foarte mici, de doar 2 milioane de euro, cu toate că turismul aduce o contribuţie mare la economia ţării.
Cu toate acestea, specialistul în turism consideră că oamenirea are speranţe. "În ciuda atentatului de la Paris, la Coupe du Monde, pentru cele 10.000 de bilete disponibile sunt înscrişi 30.000 de oameni. Suntem oameni şi vom merge în continuare în vacanţe. Unde? Nu ştim", a continuat preşedintele Paralela 45.
Acesta a mai spus că în Turcia, însă, la ora actuală, tarifele sunt foarte bine, însă suntem foarte sensibili la tot ceea ce se întâmplă.
Alin Burcea a mai spus că multora le este frică să ia decizii, însă se poate face treabă bună în România. Conform acestuia, o mare problemă pentru turism este reprezentată de faptul că chinezilor nu se dau vize.
Citește și:
- 23:42 - „Ministrul dansator” a făcut spectacol la Budapesta. Noul șef al Sănătății a uimit mulțimea chiar pe treptele Parlamentului - VIDEO
- 23:23 - Moscova schimbă tonul: Putin acceptă discuții cu Zelenski dar numai numai după ce va fi convenit un acord de pace
- 22:00 - Presa internațională a luat foc după discursul lui Nicușor Dan: „Critică strategiile UE”
- 21:32 - Armistițiul care n-a ținut nici o zi: Ucraina și Rusia se acuză reciproc că au încălcat încetarea focului
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














