Coaliţia a stabilit data de 22 noiembrie pentru alegerile prezidenţiale. Turul al doilea ar urma să se desfăşoare în 6 decembrie. Anunţul a fost făcut de Vasile Blaga.
Primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale se va desfăşura pe 22 noiembrie, urmând ca al doilea tur să aibă loc două săptămâni mai târziu, pe 6 decembrie.
Decizia a fost luată în şedinţa de luni a coaliţiei de guvernare.
Conform actualei legi privind alegerile prezidenţiale, aspiranţii la cea mai
înaltă funcţie în stat trebuie să-şi depună candidaturile la Biroul Electoral
Central cel mai târziu cu 30 de zile înainte de data alegerilor. După ce se
încheie depunerea candidaturilor, adică pe 23 octombrie, în următoarele zece
zile se depun şi se soluţionează în regim de urgenţă toate contestaţiile.
Campania electorală, care începe pe 23 octombrie şi durează 30 de zile, se
încheie cu 24 de ore înainte de ziua votului. Cu cel puţin trei zile înainte de
scrutin, trebuie tipărite buletinele de vot.
Turul al doilea pică pe 6
decembrie. Campania electorală pentru turul al doilea începe din ziua în care
Curtea Constituţională anunţă numele primilor doi clasaţi. După cum decurg
procedurile prevăzute de lege, putem spera ca până la Crăciun preşedintele ales
să depună jurământul şi să-şi ia funcţia în primire.
Iniţial a fost luată în calcul şi data de 29 noiembrie pentru primul tur, cu turul al doilea pe 13 decembrie, însă această variantă însemnă ca alegerile să se desfăşoare prea aproape de Crăciun, după cum susţineau democrat-liberalii.
Decizia va fi oficializată prin
Hotărâre de Guvern, în baza unei OUG pentru modificarea alegerilor.