AJUNUL BOBOTEZEI. Ce trebuie să faci în această zi ca să ai noroc tot anul

AJUNUL BOBOTEZEI. Ce trebuie să faci în această zi ca să ai noroc tot anul
AJUNUL BOBOTEZEI este una dintre cele mai importante sărbători ale începutului de an. În această zi, care precede sărbătoarea propriu-zisă a Bobotezei, există numeroase obiceiuri şi tradiţii.
AJUNUL BOBOTEZEI se serbează prin post, deoarece se spune că cine va posti in ajun de Bobotează va avea noroc tot anul.Totodată în această zi de ajun există tradiția conform căreia preotul va trece pe la toate casele cu „Iordanul” sfințind atât gospodăriile, cât și pe locuitorii acestora.
În AJUNUL BOBOTEZEI există și superstiția conform căreia dacă o femeie se împiedică și cade pe gheață atunci în viitorul apropiat va avea loc o căsătorie.
O altă superstițiemai spune că cine va strănuta în AJUNUL BOBOTEZEI va fi norocos în anul ce urmează.
Se mai spune, din bătrâni, că în această noapte ouăle de corb crapă din cauza gerului și, astfel, ies puii, care vor încerca să zboare.
În noaptea de Bobotează se deschid cerurile, iar celui care vede acest lucru, Dumnezeu îi îndeplinește dorințele.
Tot în AJUNUL BOBOTEZEI fetele tinere pot să-și afle ursitul. Ele vor trebui să fure sau să ceară de la preot un fir de busuioc sfințit pentru a-l pune noaptea sub pernă. Se spune că peste noapte vor visa chipul celui sortit. Tot pentru a-l vedea în vis pe cel sortit, fetele mari trebuie să-și pună pe degetul inelar un fir de mătase roșie și un firicel de busuioc.
În vremurile mai îndepărtate, fetele tinere și femeile necăsătorite puneau busuioc la streașina casei în AJUNUL BOBOTEZEI, iar dacă a doua zi îl gaseau plin de chiciură, însemna că se vor mărita cu un băiat bogat.
Dacă în dimineaţa de 5 ianuarie, de AJUNUL BOBOTEZEI, e brumă pe pomi, vor fi poame multe şi bune. Dacă picură din streaşină va fi o vară ploioasă.
Citește și:
- 21:49 - George Simion: Suntem gata să scoatem țara din criză și să participăm la reconciliere națională. Călin Georgescu se potrivește pentru funcția de premier
- 21:45 - Vești bune în industria auto: Marca auto Oltcit revine în România
- 21:27 - Amenzi de peste 7,3 milioane de lei după controalele Inspecției Muncii: aproape 160 de persoane lucrau fără contract
- 21:01 - Alertă dispariție! O minoră de 15 ani este căutată în București
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














