Mai multe stații de carburant din municipiul Suceava au fost aglomerate, luni, după ce numeroși șoferi au vrut să facă plinul rezervoarelor autovehiculelor înaintea creșterii prețurilor ca urmare a accizării suplimentare, administratorii stațiilor susținând că au avut vânzări record.
Potrivit unui administrator al unei stații de carburant din Suceava, la toate pompele au existat, pe parcursul zilei, câte trei-patru mașini la alimentare, timpul de așteptare nefiind mai mare de zece minute, însă spre seară s-a înregistrat un număr mai mare de clienți, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Acesta a spus că vânzările înregistrate în cursul acestei zile au fost cele mai mari din ultimii patru ani.
Un alt administrator al unei stații de carburant a precizat că vânzările de luni au fost mai mult decât dublu față de o zi obișnuită, adăugând că este un record de vânzări pentru o singură zi.
Administratorii stațiilor de carburant se așteaptă ca în următoarele zile fluxul de clienți să fie mult diminuat în condițiile în care numeroși șoferi au făcut plinul rezervoarelor.
Ei au menționat că, în medie, câștigul la un plin de rezervor făcut înaintea scumpirii carburanților este de 20 de lei.
Cozi imense la mai multe benzinării din Iași, cu o zi înaintea creșterii accizei la carburant
Cozi imense s-au format, luni după-amiază, la mai multe benzinării din Iași cu o zi înaintea introducerii accizei suplimentare la carburant, șoferii susținând că încearcă astfel să facă economii, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Cozile la stațiile peco din Iași au început să se formeze de luni încă din jurul prânzului. La majoritatea benzinăriilor, timpul de așteptare al șoferilor a crescut semnificativ, formându-se cozi care au ajuns chiar și la câteva sute de metri.
Una din cele mai aglomerate benzinării din Iași a fost cea situată în zona industrială a municipiului, unde au venit să alimenteze în special șoferii de TIR-uri. În aceste benzinării așteptau la rând zeci de mașini.
"Nu am mai avut un flux atât de mare niciodată. N-am apucat nici să mânânc azi. Lucrez de zece ani aici, dar n-am mai văzut așa ceva", a spus reprezentantul benzinăriei respective.
Șoferii susțin că au venit luni în benzinării pentru a evita scumpirile la carburanți, care se vor înregistra începând de marți, o dată cu introducerea accizei suplimentare la carburant.
"Vreau să pun un plin la mașină, pentru a face ceva economie. Știu că voi avea benzină doar câteva zile, poate o săptămână, dar la mine fiecare leuț contează", a declarat Mihai N., proprietarul unui autoturism.
Majoritatea șoferilor spun că Guvernul putea să evite introducerea accizei la combustibili, conducătorii auto apreciind că "și-așa benzina este scumpă".
Majorarea accizei pentru carburant, de 7 eurocenți pe litru, intră marți în vigoare, având ca efect creșterea cu 0,41 lei/litru a prețului la benzina cu plumb și fără plumb, motorină și petrolul folosit drept combustibil pentru motor (kerosen), potrivit estimărilor Ministerului Finanțelor.
Astfel, acciza la benzina cu plumb va fi majorată de la 547 euro/tonă la 637,9 euro/tonă, respectiv de la 421,19 euro/1.000 litri la 491,19 euro/1.000 de litri.
Acciza la benzina fără plumb va urca de la 467 euro/tonă la 557,91 euro/tonă, respectiv de la 359,59 euro/1.000 litri la 429,59 euro/1.000 de litri, iar acciza pentru motorină va fi ridicată de la 391 euro/tonă la 473,85 euro/tonă, respectiv de la 330,39 euro/1.000 litri la 400,395 euro/1.000 de litri.
Pentru kerosen, acciza va fi majorată de la 469,89 euro/tonă la 557,39 euro/tonă, respectiv de la 375,91 euro/1.000 litri la 445,91 euro/1.000 de litri.
Potrivit calculelor anunțate anterior, acciza pe carburanți va aduce la buget circa 2,5 miliarde lei.
Reprezentanții Rompetrol și ai Petrom estimau, în februarie, că majorarea accizei va determina scăderea vânzărilor de benzină și motorină cu 1%-3% în primele trei luni de la aplicarea acestei modificări, după care consumatorii ar urma să se obișnuiască și să revină la consumul anterior.
Transportatorii corecți, care își desfășoară activitatea legal, vor beneficia de o restituire de 4 cenți din cei 7 cenți, sumă care va fi achitată trimestrial și pe baza facturii de achiziționare a carburantului, a declarat duminică premierul Victor Ponta.