Franţa şi Germania şi-au formulat exigenţele pentru o "nouă reglementare" a sistemului financiar mondial miercuri, înaintea summitului G20 de la Londra, în timp ce preşedintele american Barack Obama făcea un apel la unitate
Într-o
conferinţă de presă comună susţinut la o un hotel londonez,
preşedintele Nicolas Sarkozy şi cancelarul Angela Merkel şi-au
reafirmat dorinţa de a obţine rezultate concrete la summit, în
special în domeniul reglementării sectorului financiar.
"Suntem
de părere că, în lipsa unei reglementări noi, nu va exista încredere.
Iar fără încredere, nu va exista relansare. Este un obiectiv major,
care nu este negociabil", a spus Sarkozy. "Germania şi Franţa vor vorbi
cu o singură voce (...) obiectivele noastre sunt aceleaşi, şi în ceea
ce priveşte principiile, şi în ceea ce priveşte soluţiile. Cerem
rezultate (...). La Washington, am stabilit principiile, la Londra vrem
lucruri concrete, rezultate", a continuat el.
Nicolas
Sarkozy a dat asigurări totuşi că are încredere în preşedintele
american Barack Obama în ceea ce priveşte reglementarea. "Sunt sigur că
ne va ajuta, sunt sigur că ne înţelege (...), dar poimâine va fi prea
târziu, deciziile le luăm astăzi şi mâine", a spus el.
Întrebat
în legătură cu ameninţările cu retragerea de la lucrările summitului,
dacă rezultatele nu i se par suficiente, preşedintele francez a răspuns
cu o glumă: "M-ar deranja să plec, când tocmai am ajuns".
Între
timp, Obama îşi făcea debutul pe scena internaţională cerând
comunităţii internaţionale să treacă peste divergenţele apărute
înaintea summitului celor mai industrializate ţări din lume şi al celor
emergente. "Avem responsabilitatea de a ne coordona acţiunile şi de a
ne concentra asupra punctelor comune, şi nu a divergenţelor episodice",
a declarat el după o întrevedere cu premierul britanic Gordon Brown
la Downing Street. "Nu ne vom înţelege asupra tuturor punctelor", a
recunoscut el, apreciind însă că summitul nu îşi poate permite
"jumătăţi de măsură".
La
rândul său, Brown a spus că se aşteaptă la "negocieri dure", dar s-a
declarat convins că Nicolas Sarkozy nu se va retrage de la lucrările
summitului.
Obama
l-a întâlnit pentru prima oară şi pe omologul său rus Dmitri Medvedev.
Cei doi şi-au luat angajamentul de a discuta despre o cooperare
"reciprocă" în problema scutului antirachetă american şi să redeschidă
negocierile privind tratatul de reducere a armelor strategice START-1.
Discutând apoi şi cu preşedintele chinez Hu Jintao, Obama a anunţat că va merge în China în a doua jumătate a acestui an.
Barack
Obama şi soţia sa Michelle au mers la palatul Buckingham pentru o
audienţă privată cu regina Elizabeth a II-a, înaintea unui dineu la
Downing Street, în prezenţa tuturor participanţilor la G20.