Adrian Mutu, apt de joc pentru Fiorentina

Adrian Mutu, apt de joc pentru Fiorentina
Atacantul Adrian Mutu este apt de joc pentru Fiorentina în meciul cu Genoa, programat duminică, în etapa a 24-a din Serie A, după ce la mijlocul acestei săptămâni a ratat amicalul României cu Croaţia, din cauza unor probleme musculare.
"Mutu este bine, va juca, la fel ca şi Jovetic, care este complet recuperat, iar ei s-au antrenat foarte bine", a afirmat antrenorul Fiorentinei, Cesare Prandelli, adăugând că o victorie în partida cu Genoa este foarte importantă pentru menţinerea pe poziţia a patra în clasament.
Adrian Mutu a ratat meciul amical România - Croaţia, scor 1-2, disputat miercuri, din cauza unor probleme medicale despre care informaţiile furnizate au fost contradictorii. Dacă AC Fiorentina anunţa pe site-ul oficial că selecţionerul Victor Piţurcă a renunţat la Mutu pentru a-l menaja în urma accidentării la cot, tehnicianul român a explicat că motivul a fost o scrisoare primită de FRF din partea grupării italiene, care solicita ca "Briliantul" să nu fie convocat deoarece acuză probleme musculare la coapsa dreaptă care s-ar putea agrava.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














